Cred că presa de tip tabloid din România are nevoie urgent de o internare psihiatrică, în care să se includă tratament medicamentos, dușuri reci și supraveghere medicală permanentă. Ziarul „Libertatea”, de pildă, care înseamnă ca tiraj zilnic mai mult de jumătate din presa scrisă de la noi, a publicat în numărul din 9 august 2007, un nou clasament al vipurilor masculine autohtone.
Până aici nimic deosebit, nimic nou, fiindcă dorința de a ne lua la întrecere e o condiție de bază a progresului și interesează publicul în cel mai înalt grad. Însă criteriul care a asigurat departajarea și poziția concurenților în clasamentul final este uluitor: lungimea organului intim, și nu oricum, ci în erecție!
Doamne, deși spațiile verzi dispar dureros, grădina ta e mai mare azi ca niciodată! Bineînțeles, sursa acestor delicate informații care au făcut diferența nu este una oficială, bazată pe măsurătoarea cu rigla de exemplu, ci ține de anumite zvonuri ale unor foste amante de-ale concurenților, zvonuri nu știu pe cât de credibile.
În clasament, regăsim vedete eterne precum fostul fotbalist Florin Prunea, Ștefan Bănică junior, Tudor Chirilă și micul Florin Piersic. Toți aceștia, vreau să cred, au apărut fără acceptul lor.
Penibilul n-are însă limită de jos. Imediat după ce s-a publicat această porcărie, câteva alte staruri au reacționat public, socotindu-se insultate fiindcă n-a fost luată și lungimea lor în considerare, rămând pe dinafara clasamentului! Asta da, tragedie! Pe lângă așa o nenorocire, inundațiile sunt fleac.

