Cu zâmbete pe chip și bucurie în suflet, zeci de elevi au pășit luni, 2 septembrie, în Școala Primară „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, unde personalul instituției de învățământ își propune să „cultive valori creștine în conștiința copiilor, să crească frumos și sănătos în societatea de astăzi”. 47 de elevi din clasele I și a II-a și 22 de elevi din clasa pregătitoare, alături de 220 de preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou”, au pășit ieriîn noul an școlar 2019-2020.
Slujba religioasă de deschidere a noului an școlar a fost oficiată de un PS Damaschin Dorneanul,episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și de preotul Vartolomeu Chira, de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. După săvârșirea slujbei, copiii de clasă pregătitoare au pășit timid, dar sigur spre clase, pe sub arcada de flori realizată de copiii mai mari, unde au descoperit un univers în care joaca și jocul dezvăluie lumi neștiute.
„Fără o Românie educată nu putem să avem pretenția că va fi și o societate mai civilizată”
„Este început de septembrie, dar este un soare de cuptor. Să dea Domnul ca acest soare să rămână pe dinlăuntrul și când vor fi nori afară, soare pe dinlăuntrul profesorilor, soare pe dinlăuntrul părinților și soare pe dinăuntrul nostru, al slujitorilor Bisericii. Dacă îi vom întâmpina pe copii cu mai multă căldură, atunci nădăjduim că ceea ce se seamănă va crește. Unde nu este căldură, nu răsare prea mult. Dar unde este căldură, atunci rodirea este frumoasă. Nu este suficient doar ce facem noi, oamenii, de aceea am cerut ajutorul lui Dumnezeu”, a spus în cuvântul său de învățătură PS Damaschin Dorneanul,episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, completând că și părinții copiilor au un rol important în educație, contând mult colaborarea dintre școală, familie, biserică.
„Fără o Românie educată nu putem să avem pretenția că va fi și o societate mai civilizată. Proporțional cu educația tinerei generații va fi și nivelul de trai și nivelul de cultură și nivelul de viețuire, în general, în România anilor 2030 (când, teoretic, vor termina studiile acești copilași) și după această dată”, a mai completat PS Damaschin Dorneanul.
Directoarea Maria Doncean: „Să fim toleranți, să fim mai buni, să învățăm împreună, să fim așa cum Dumnezeu ne vrea”
Profesoara Elisabeta Livan, cadru didactic la Școala Primară „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, a avut un mesaj către elevii școlii: „Ne dorim din suflet, dragi copii, ca în acest an școlar să vă jucați, să vă jucați mult și să descoperiți lumea din jurul vostru, să vă lărgiți orizontul, să dobândiți noi deprinderi, să învățați cum să învățați și mai ales să puneți pietre de temelie la baza educației voastre ce vă va urma toată viața”.
Prezent la eveniment, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a afirmat că la această școală „se pun bazele performanței” și a apreciat că elevii de la această școală poartă uniforme, proiectul de introducere a uniformelor în școlile sucevene fiind susținut și de primarul Lungu. „Îmi pare rău că municipalitatea nu poate ajuta foarte mult această școală. Noi, astăzi, doar dirijăm sumele care vin de la statul român, de la Guvern, prin bugetul primăriei, și nu avem posibilitatea să dăm bani mai mulți de la municipalitate. Noi, eu personal, facem demersuri în acest sens, în așa fel încât să nu fie nici un fel de discriminare, să putem să finanțăm și acest învățământ privat. Așa cum ajutăm toate școlile din oraș, pe criterii de performanță, cred că putem face acest lucru și pentru școala dumneavoastră”, a completat primarul Lungu.
Directoarea Școlii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, prof. Maria Doncean, le-a urat copiilor „un an școlar cu bucurii, cu împliniri, cu cât mai puține emoții, cu succes. Să fim toleranți, să fim mai buni, să învăță împreună, să fim așa cum Dumnezeu ne vrea”.
Emoții, flori, zâmbete, speranțe, toate au „îmbrăcat” într-un mod armonios evenimentul de deschidere a Școlii Primare „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” din acest an. La eveniment au fost prezenți și inspector școlar general adjunct- prof. Alexandra Chirilă, inspector școlar – prof. Cezar Anuței și inspector responsabil de învățământul primar – prof. Adriana Coțovanu.






