Cu voluntarii, pe calea cea bună



Se spune că adevărata schimbare începe cu propria persoană și, cel mai probabil, nu se spune degeaba. Mobilizarea personală face mult atunci când ne propunem să ne implicăm, dar mai ales să ducem un proiect la bun sfârșit. Și mai presus de remunerație, avantaje materiale sau alte beneficii, ca să putem face bine ceva, trebuie să vrem. Întotdeauna sunt mai multe motivațiile care ne determină să acționăm, dar ordinea lor contează radical. Secretul reușitei este ca prioritară să fie voința personală, adică cea care odată satisfăcută ne aduce mulțumirea deplină. Voința personală în cea mai pură formă se manifestă la oamenii care acționează conform acesteia, iar ei se numesc voluntari. Cu ei se câștigă războaie, se salvează vieți, se reconstruiesc comunități și destine, se organizează festivaluri internaționale, olimpiade și competiții. Cu voluntari se mută munții din loc. În România spiritul voluntariatului a fost stârpit cu munca patriotică și alte obligații impuse de mai sus, iar dezvățul e mai greu decât învățul. Și totuși voluntariatul ține de natura umană; există deci speranță. Este poate cea mai eficientă cale de a ne ridica pe noi înșine și pe noi, comunitatea. Muzeul Bucovinei a lansat o astfel de solicitare de parteneriat. A anunțat că angajează voluntari pentru perioada iunie – septembrie 2015. Persoanele interesate ar trebui să aibă vârsta de peste 16 ani. Pot fi orice, de la elevi la pensionari, dar trebuie să fie într-un anume fel: serioase, dinamice, cu sau fără experiență, și dornice de afirmare. Voluntarul va primi un document care să ateste activitatea sa și, pe lângă satisfacția personală a muncii sale, va avea gratuitate la toate evenimentele Muzeului Bucovinei pe parcursul unui an calendaristic. La câți șomeri există în Suceava, mai ales în rândul absolvenților de liceu și de facultate, am putea crede că va fi coadă la poarta muzeului. Așa se-ntâmplă la case mai mari. La Sibiu de pildă, că tot se apropie Festivalul Internațional de Teatru, voluntarii sunt oameni de bază. Tinerii știu foarte bine ce înseamnă calitatea de participant la organizarea unui astfel de eveniment, cât cântărește la CV și mai ales ce au de învățat dintr-o asemenea experiență. Suceava nu e Sibiu, dar nici Muzeul Bucovinei nu e Festivalul Internațional de Teatru. Așa că o colaborare pe perioada verii ar fi un bun început pentru o revoluție de mentalitate. Asta dacă chiar vrem să facem ceva pentru orașul nostru.



Recomandări

„Culorile Bucovinei”, jocuri, desen, pictură, o săptămână creativă pentru copii, la Muzeul Arta Lemnului

„Culorile Bucovinei”, jocuri, desen, pictură, o săptămână creativă pentru copii, la Muzeul Arta Lemnului
„Culorile Bucovinei”, jocuri, desen, pictură, o săptămână creativă pentru copii, la Muzeul Arta Lemnului

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean