Trei persoane din municipiul Suceava sunt cercetate penal de ofițerii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzate că au înființat o firmă fantomă și cu ajutorul unui cec fără acoperire au dat o țeapă de peste două miliarde de lei vechi.
În cursul zilei de joi, împotriva celor trei persoane (Ilie T., Raluca T. și Felicia H.) s-a început urmărirea penală.
Raluca T. și Felicia H., susțin polițiștii, în calitate de asociați și administratori la o societate comercială, au declarat fictiv sediul firmei.
Totodată, mai spun oamenii legii, cele două femei l-au împuternicit pe Ilie T., printr-o procură specială, să reprezinte și să administreze societatea, iar acesta a eliberat o filă cec necompletată în favoarea unei alte firme, din comuna ieșeană Holboca, de la care a achiziționat îngrășăminte chimice în valoare de peste 213.229 de lei (2.132.290.000 de lei vechi).
Când s-au dus să ridice banii de la bancă, reprezentanților firmei ieșene li s-a spus că societatea suceveană nu are nici un leu în cont.




