Episodul doi, cel intermediar, al coliziunii Arsenal-Liverpool s-a consumat sâmbătă, cu același deznodământ ca și precedentul: pagube colaterale! Cam asta sugerează cele două scoruri de 1-1, iar cele două părți vor face o ultimă sforțare pentru bătălia decisivă de marți. Care n-ar fi exclus să se termine cu același scor, caz în care învingătoarea va fi decisă nedrept de un centimetru mai la deal sau mai la vale, de o clipire neoportună a arbitrului sau de un tremur imperceptibil la executarea unei lovituri de departajare. Însă meciul de sâmbătă din Premier League a însemnat mai mult decât ascuțirea săbiilor pentru asaltul final. A consfințit abdicarea lui Arsenal în lupta pentru titlu. Conștientă că nu trebuie să mânie zeul fotbalului, Liverpool, pentru care punctele puse în joc nu reperezentau o miză adevărată, i s-a pus practic în palmă. O mulțime de rezerve printre cormorani, ba chiar un jucător despre care mulți (mă includ și pe mine!), nici nu știam că există – francezul Damien Plessis! În mod normal, pentru oamenii de bază ai lui Wenger ar fi fost floare la ureche obținerea celor trei puncte. Numai că și acesta a ales să-și menajeze niscai guri de foc, așa că a rezultat un duel al aspiranților. De data asta, ca titular, danezul Bendtner a vârât mingea în ațe, dar încă o sumedenie de reușite din astea nu vor șterge din amintirea suporterilor faza în care i-a negat golul coechipierului Fabregas. Nici măcar Bănel n-a atins asemenea culme a subtilității…
Așadar, marți, în sferturile Ligii Campionilor, Arsenal își va juca sezonul. Îngrijorător pentru tunari este că, nu se știe cum, teama de decizie a arbitrilor se convertește în avantaj pentru Liverpool. Nu mă refer aici numai la penalty-ul refuzat lui Hleb pe Emirates, dar și la golul-fantasmă prin care s-a calificat acum trei sezoane în dauna lui Chelsea. Pentru a-și putea juca șansele, atâtea câte sunt, tot ce poate spera Arsenal este ca de data asta omul cu fluierul să nu fie influențat de imnul intonat pe Anfield și s-o lase neînsoțită pe Liverpool. Oricum, nu este exclus ca victoria să fie a la Pyrrhus, pentru oricine ar obține-o.