În seara zilei de duminică, 1 septembrie, a bătut ultimul gong al celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, manifestare organizată timp de o săptămână la Fălticeni. Au fost șapte zile în care s-au jucat 23 de piese de teatru, s-au vizionat șapte filme în cadrul cinematecii de noapte, cele mai multe fiind prezentate de actori sau scenariști implicați în realizarea lor, au avut loc workshopuri și întâlniri de suflet cu personalități ale cinematografiei și teatrului românesc.
Festivalul a început luni, 26 august, cu o frumoasă paradă a costumelor de teatru realizată de actorii de la Ateneul Național din Iași și de o parte din membrii trupelor de teatru invitate la festival, care au străbătut zona centrală a urbei de pe Șomuz, anunțând lumea despre începerea evenimentului cultural.
În fiecare zi, spectacole de teatru pentru copii
În fiecare zi, începând cu ora 12,00, copiii au fost invitați la teatru. Luni, de Compania „Andirino” din Iași, marți, de Ateneul din Iași, care a prezentat spectacolul „Cenușăreasa”, iar miercuri, 28 august, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” din Chișinău a jucat în Sala ”Draga Olteanu Matei”, care a devenit neîncăpătoare pentru copiii însoțiți de părinți sau bunici care au vrut să vadă spectacolul „Hârzobul”. Un spectacol original, în care niște linguri obișnuite se transformă în păpuși adevărate. Având la bază textul lui Laurențiu Budău, o adaptare după basme populare românești, spectacolul este o preocupare evidentă pentru păstrarea elementelor tradiționale.
“Piesa este asemeni hârzobului de altă dată – ladă în care se transportau păpușile dintr-o localitate în alta, dintr-o casă în alta, pentru prezentarea diferitelor scene în fața oamenilor”, după cum ne-au spus actorii de peste Prut.
Joi, basarabenii din Trupa „Ghioceii” au avut o altă piesă jucată impecabil, „Dănilă Prepeleac”, iar vineri, Compania de teatru interactiv „Panatlone” a prezentat spectacolul „Aladin”.
Spectacole oferite de actori profesioniști și studenți la UNATC
În cadrul celui mai așteptat eveniment cultural al anului organizat în urbea de pe Șomuz, iubitorii de teatru au avut ocazia să vizioneze, în fiecare seară, de la ora 19,00, câteva spectacole de excepție:„Pijamale”, în regia lui Andrei Ciobanu, prezentat de Ateneul Național din Iași, din distribuție făcând parte și fălticeneanul Daniel Popa, fost membru al Trupei „Birlic”. Piesa “Tache, Ianche și Cadîr”, jucată tot de actori ieșeni, în regia lui Ion Sapdaru, a adus zâmbete, în timp ce premiera Spectacolului “O sută de rochii” a Trupei „Birlic”, în regia actorului Vlad Rădescu, un spectacol despre diferențe, atitudini și puterea de a schimba ceva, a adus multor spectatori o lacrimă pe obraz.
Foarte apreciate, aplaudate, cu roluri foarte bine interpretate au fost și spectacolele de teatru jucate de actori profesioniști: “Apă la borcan” de Frank Moher, distribuția: Andreea-Roxana Neagu, Cristi Constantinescu și Andreea Boșneag, „Foreplay”, text și regie Ozana Nicolau, pus în scenă de Centrul de Teatru Educațional „Replika” – București sau reprezentația inclusă în turneul național realizat cu sprijinul AFCN, „Totul e foarte normal”, regia Leta Popescu, un spectacol în care tot Centrul de Teatru Educațional „Replika” – București a pus față în față părinții și adolescenții într-un joc interactiv despre problemele celor două generații, încercând astfel să ușureze comunicarea dintre părinți și copii, abordând în același timp teme care ne interesează pe toți: cât de importantă este educația sexuală în școli, cât de înțeleși se simt și câtă nevoie au să comunice despre ceea ce li se întâmplă.
“Scopul spectacolului este acela de a stimula dialogul între părinți și adolescenți și de a preveni, pe cât posibil, sentimentele de vinovăție și rușine care însoțesc de multe ori descoperireaidentității”, au precizat actorii CTE „Replika”.
Și studenții la teatru au fost la înălțime. Universitatea „Hyperion” București a prezentat spectacolul „Imortal”, regia Dan Tudor. Spectacolul care a încheiat festivalul a fost cel al Muzeului Național al Literaturii Române, „Inocentul” cu Dan Tudor, regia Radu Băieșu, jucat duminică seara.
Workshopuri pentru viitorii actori
Pe lângă concursurile de teatru, recitare poezie și monolog, participanții la festival au avut parte și de workshopuri susținute de trainerii festivalului: Radu Apostol, Viorel Cojanu și Ovidiu Ivan, la Sălile de sport ale colegiilor “Vasile Lovinescu” și “Mihai Băcescu”.
În urma preselecțiilor, au intrat în concurs șapte trupe de teatru formate din liceeni și studenți din țară și străinătate, care au vârsta maximă de 25 de ani, la care se adaugă câștigătorii Marelui premiu al concursului de interpretare trupe de teatru “Grigore Vasiliu Birlic”, ediția 2018, trupa “Difainii”din Iași, care au prezentat, în afara concursului, spectacolul “Pe… Trecere”.
Două jurii au stabilit câștigătorii
Ca și anul trecut, și la ediția din acest an festivalul a avut două jurii, unul format din specialiști, actori și regizori, oameni cu o bogată experiență pe scenă și în astfel de concursuri și juriul tinerilor, format din tineri actori sau studenți la actorie care au fost actori în trupa de teatru „Birlic”.
La Secțiunea recitare poezie și monolog, la categoria de vârstă 7-12 ani, Marele Premiu a fost obținut de Maria Iosep (pentru „Punguța cu doi bani”), juriul profesionist acordând pentru recitare poezie Premiul I lui Mihael-Viorel Ignatovici Lazăr (pentru poezia „Lordul John”) și Adelei Șulea (pentru poezia „Mireasa zidului”), Premiul II a revenit lui Rareș Constantin („Cercul”), iar Premiul III a ajuns la Anastasia Guriuc („Prima zi de școală”). La Secțiunea monolog, Premiul I a fost obținut de Denisa Tofan („Gospodină prin telefon”), Premiul II a ajuns la Antonie Axinte („Geambașii”), iar Premiul III a revenit Ilincăi Tapalagă („Artista din carnaval”) și Anastasia Cobzariu („Amintirile lui Nică”).
Lacategoria de vârstă 13-25 de ani, Marele Premiu la Secțiunea poezie a ajuns la Sergiu Vâzdoagă („Moș Grigore”), Premiul I la Vlad Pânzaru („Poveste de dragoste”), iar Premiul II la Ilie Pîrlog („Cântec excesiv”). Marele Premiu la Secțiunea Monolog a fost adjudecat de Cătălina Varaniță („Vara în care mama a avut ochii verzi”), Premiul I a fost obținut de Tatiana Andrei („Parfum de viață pentru actori”), Premiul II a ajuns la Mira Drobotă („Proprietate condamnată”), iar cele două premii III au revenit lui George Tumurică („Iona”) și Alexandru Niță („Îngrijitorul”).
Tot la Secțiunea recitare poezie și monolog, juriul tinerilor a acordat la categoria de vârstă 7-12 ani, Marele Premiu: Maria Iosep („Punguța cu doi bani”), Premiul I: Mihael-Viorel Ignatovici-Lazăr („Lordul John”) și Ilinca Tapalagă („Artista din carnaval”), Premiul II: Anastasia Cobzariu („Amintirile lui Nică”), Premiul III: Antonie Axinte („Geambașii”).
La categoria de vârstă 12-25 de ani, Marele Premiu a ajuns la Vlad Pânzaru („Poveste de dragoste”), Premiul I: Tatiana Andrei („Parfum de viață pentru actori”), Premiul II: Cătălina Varaniță („Vara în care mama a avut ochii verzi”), Premiul III: Sergiu Vâzdoagă („Moș Grigore”).
Trupele Gong din Roman și Bastion din Buftea au plecat acasă cu trofeul festivalului
La secțiunea Trupe de teatru, juriul profesionist a acordat Marele premiu al festivalului trupei Gong din Roman pentru spectacolul „Făt-Frumos, dar nu prea”, Premiul I: trupa Ghioceii din Mingir, Republica Moldova, cu spectacolul „Punguța cu doi bani”, Premiul II: trupa Bastion din Buftea cu spectacolul „Emoji”, Premiul III: trupa Victory Of Art din București cu spectacolul „Treapta a noua”, Mențiuni: trupa Katharsis din Galați cu spectacolul „Un joc în doi, în trei, în câte și câți vrei!”, trupa Stop cadru din Cluj cu spectacolul „Opt femei”, trupa Katharsis din Botoșani cu spectacolul „Acteea și Nero”.
Cel mai bun actor în rol principal: Vlad Pânzaru pentru rolul „Făt-Frumos” dinspectacolul „Făt-Frumos, dar nu prea” și Tiberiu Pancu pentru rolul „Tibi” din spectacolul „Emoji”.
Cel mai bun actor în rol secundar: Ștefan Duminică pentru rolul „Calul” dinspectacolul „Făt-Frumos, dar nu prea”.
Cea mai bună actriță în rol principal: Patricia Flack pentru rolul „Melissa” din spectacolul „Treapta a noua”.
Cea mai bună actriță în rol secundar: Crina Dumitrașcu pentru rolul „Tracy” din spectacolul „Treapta a noua” șiAndreeaTârsână pentru rolul„Baba” din spectacolul „Punguța cu doi bani”.
Juriul tinerilor a acordat la Secțiunea trupe de teatru Marele premiu trupei Bastion din Buftea pentru spectacolul „Emoji”, Premiul I: trupa Ghioceii din Mingir, Republica Moldova, pentru spectacolul „Punguța cu doi bani”, Premiul II: trupa Gong din Roman cu spectacolul „Făt-Frumos, dar nu prea”, Premiul III: trupa Victory Of Art din București pentru spectacolul „Treapta a noua”.
Cel mai bun actor în rol principal: Tiberiu Pancu pentru rolul „Tibi” din spectacolul „Emoji”.
Cel mai bun actor în rol secundar: Ștefan Duminică pentru rolul „Calul” dinspectacolul „Făt-Frumos, dar nu prea”;
Cea mai bună actriță în rol principal: Patricia Flack cu rolul „Melissa” din spectacolul „A noua treaptă”.
Cea mai bună actriță în rol secundar: Crina Dumitrașcu pentru rolul „Tracy” din spectacolul „A noua treaptă”.
Premiul pentru regie a fost obținut de Mihail Sârbu, iar Premiul pentru scenografie a revenit spectacolului „Făt-Frumos, dar nu prea”.










