Cu punctele la saltea

Să recunoaștem, puțini mai credeam în Atletico Madrid după ce, în vară, echipa se despărțise de starul său incontestabil, columbianul Falcao. Pe urmă, la dubla din Supercupa Spaniei, faptul că Atletico a fost neînvinsă (pierzând totuși trofeul) l-am pus mai curând pe seama slăbiciunii Barcelonei. Iar dacă aceasta din urmă își savurează cel mai bun start din istorie, ar trebui apreciată la adevărata valoare poziția lui Atletico Madrid, care o talonează umăr la umăr. Ca să fie și mai frapantă comparația, să punem în balanță strategiile celor două cluburi în materie de transferuri: Atletico vinde scump (Falcao), Barcelona cumpără scump (pe Neymar, care s-a încălzit până la limita ofensei la meciul cu Almeria, rămânând în cele din urmă pe dinafară!). E drept, de la catalani David Villa a făcut drumul spre „los Colchoneros” (adică salteliștii, fiindcă primele lor echipamente erau din pânză ieftină, de saltea…). Mișcarea mi se pare mai degrabă una reparatorie, atât pentru jucător, cât și pentru clubul de destinație. La momentul actual, cel care s-a ridicat cu autoritate pe piedestalul lăsat liber de Falcao este Diego Costa, brazilianul pe care selecționerul del Bosque și-l dorește la naționala Spaniei. Costa nu e vreun estet, ci un jucător de forță, uneori de prea mare forță, conflictual. Poate trage echipa după el, în ambele sensuri. La derbiul cu Real Madrid a tras-o în sus. Iar Real, nota bene, era celălalt club care a cumpărase scump, indecent de scump. Iar Bale, vedeta-record, a fost rezervă, ca și Neymar, dar aruncat în luptă în repriza secundă. Fără impact pe tabelă, golul lui Costa fiind astfel suficient pentru o victorie care o transformă pe Atletico în… pretendentă la titlu! Da, pare atât de greu de crezut, încât răspunsul la întrebarea „cum e posibil?” rămâne în ceață. Poate să-l aibă Diego Simeone, antrenorul. Sau poate răspunsul e chiar el, campion deja în 1996, ca jucător, cu Atletico. M-aș bucura ca fostul mijlocaș al Argentinei (peste suta de selecții!) și al Interului, acolo unde mie mi-a plăcut cel mai mult, în echipa aia frumoasă, cu Baggio, cu Ronaldo, cu Zanetti, să aibă o carieră fulminantă de antrenor. Ca și cum n-ar avea! Păi deja este la același nivel european cu unul dintre foștii săi antrenori de la Inter (îl ghiciți și singuri…) cu o Cupă UEFA și o Supercupă!