Un grup de patru temerari au început ieri coborârea cu pluta pe apele repezi ale Bistriței, pe o distanță de peste 40 de kilometri, la fel ca pe vremuri. Aventura a fost inițiată de profesorul Constantin Cojocaru, cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, sub denumirea “Ultima plută cu plutași adevărați pe Bistrița”. Plecarea a avut loc de la Gura Barnarului, din comuna Crucea, acolo unde timp de trei zile a fost construită și pregătită de plecare plută.
Ultimii plutași au peste 80 de ani, iar plutăritul pe Bistrița este astăzi o poveste frumoasă, pe care profesorul Constantin Cojocaru, strănepot de plutași, născut în satul Lunca, județul Neamț, a readus-o în actualitate.
Profesorul Constantin Cojocaru s-a întors acasă, la plutărit
Constantin Cojocaru s-a născut, a copilărit, și-a petrecut tinerețea la diferite munci legate de pădure. A început cu cea mai simplă, la plivit puieți în pepiniera de brazi, apoi a trecut prin celelalte faze, la udat mâzdari, la plantat puieți în parchete, la degajarea puieților de buruieni, apoi la muncile din pădure, doborât, fasonat și corhănit. Având rude plutași, de la 13 ani a lucrat și la plute.
„Am avut o situație dificilă, am rămas orfan de tată de la 4 ani și, la 10 ani, în timpul marii secete din 1956, lucram la plivit în pepinieră numai pentru făina din care făceam acasă mămăliga. Eram fericiți că nu plecam în Banat, cum plecau mulți săteni să-și caute hrană. La acea vârstă mi-am început ucenicia la plute, ca să ajung în scurt timp la o echipă de intervenție rapidă. Toată Bistrița, de la izvoare până la Piatra Neamț, era împărțită în niște sectoare, iar pe fiecare sector exista o echipă numită «Fulger». Rostul ei era să degajeze albia Bistriței în momentul în care se produceau închisori. Închisori, adică blocarea Bistriței, iar plutele nu mai puteau depăși locul unde se găsea închisoarea. Membrii echipelor «Fulger» erau oameni tineri, până în 25 de ani. La vârsta de 18 ani mi-am încetat activitatea la plute și m-am înscris la liceul din Borca, un liceu destinat copiilor din zonă. Am terminat liceul la 21 de ani, fiind admis cu dispensa de vârstă. Am terminat Facultatea de Istorie la Iași, am devenit cadru universitar la Târgu Mureș, apoi la Ministerul Afacerilor Externe din 1965 până în 1978, în perioada 1971 – 1978 fiind diplomat la Ambasada României din Paris. La întoarcerea din misiune am lucrat 20 de ani în turismul internațional”, ne-a spus Constantin Cojocaru, inițiatorul călătoriei cu pluta.
Patru plutași și-au reluat pentru două zile meseria din tinerețe
Patru foști plutași autentici parcurg începând de ieri, împreună cu câțiva turiști străini, în jur de 40 de kilometri.Plecați de la Gura Barnarului, ieri, la ora 11.00, după ce au parcurs 20 de km, plutașii s-au oprit peste noapte pentru a se odihni în satul Lunca, cum era din totdeauna obiceiul.Aventura va fi reluată în această dimineață, atunci când pluta va pleca spre Poiana Teiului, din județul Neamț, la coada lacului, înainte de baraj.
„Am împărțit distanța în două etape, Barnar – Lunca, satul meu, și a doua Lunca – Poiana Teiului. Printre turiștii străini de pe plută este și un francez, fost marinar, și care are nostalgia mersului pe apă. M-a întrebat dacă se mai continuă plutăritul, eu i-am explicat că nu se mai practică, și în urmă cu doi ani mi-a sugerat să încerc să reiau acest obicei. La Romsilva am cerut de anul trecut lemnul cu titlul de împrumut, pentru că a fost nevoie de lemn uscat. Din toamnă a stat lemnul la uscat, iar patru oameni de meserie au făcut pluta în aceste zile”, ne-a spus profesorul Constantin Cojocaru.
Călătorie pe o plută de 24 de metri pătrați
De când nu se mai plutărește, albia Bistriței s-a modificat foarte mult și au apărut tot felul de stânci, insule sau grinduri care nu existau înainte, când se plutărea. Pentru a exploata lemnul, SOVROM-urile (societăți mixte româno-sovietice, înființate în 1945, în urma unui acord între România și Uniunea Sovietică)au amenajat cursul Bistriței, au făcut diguri, au dinamitat stâncile periculoase. O plută ajungea cam într-o săptămână la destinație. Sezonul plutăriei începea la 15 martie și se termina la 15 noiembrie, un plutaș reușind să ducă 26 de plute într-un sezon.
„Acum, nemaiplutârindu-se, au apărut tot felul de obstacole, de aceea am și făcut o plută mai îngustă, de 4 metri la buză și 6 la huzer. Aș fi dorit să fac o plută din mai multe table, însă din cauza acelor grinduri și stânci am fost obligat să renunț și să fac plute așa cum au circulat pe Bistrița până la 1900. În perioada de apogeu, în anii ‘50 – ‘60, cea mai scurtă plută era făcută din minim trei table, dar erau și plute din 12 table, încărcate cu câte 17 – 20 de metri cubi fiecare. Atunci plutele duceau până la 300 de metri cubi de lemn. Bătrânii m-au întrebat de ce fac pluta dintr-o singură tablă, ei fiind dezamăgiți, pentru că se așteptau să vadă o plută ca pe vremuri”, ne-a spus profesorul Cojocaru.
Pe cei care au condus pluta i-am cunoscut și noi. Alături de Constantin Cojocaru, alți trei plutași au retrăit amintirile tinereții, de când conduceau plute.
La 14 ani, Gavril Cîrjă ducea singur plutele pe Bistrița
Gavril Cîrjă, din Borca, plutărește de mic copil, iar la vârsta de 14 ani ducea pluta singur pe Valea Bistriței.
„Noi am fost șase frați, toți au plutărit, tatăl nostru a fost tot plutaș. În timpul verii plutăream, în timpul iernii lucram la pădure. Am lucrat opt ani ca forestier la pădure. După ce s-a făcut barajul am făcut școala de tractoriști, dar am și plutărit până la baraj. Nu puteam renunța la plutărie”, își amintește cu lacrimi în ochi despre vremurile apuse badea Gavril.
El ne-a spus că nu a fost foarte greu să reconstruiască pluta. Mai greu a fost să găurească lemnul pentru a o lega. „Am adus un sfredel nou și nu s-a putut găuri lemnul. Am adus sfredelul meu de când plutăream, scoate gaura cum este coșul de la înghețată. Pentru a construi o plută mai trebuie lemn, cablu care vine băgat în față, la capătul subțire, cablu mai subțirel care vine legat la coarde, ca să nu se ducă lemnele în lături, cârme, două în față și una în spate, cu care ajuți pluta să meargă drept. Când sunt poduri, căsoi, bolovani mari, să îi poți ocoli”, ne-a spus Gavril Cîrjă. De la el am aflat că Bistrița este foarte bună pentru plutărit, dar dacă era un pic mai mare era și mai bună. La lemnul subțire din care este făcută pluta și la mărimea plutei apa trebuie să aibă 1 metru adâncime.
Marin Gheorghe știe secretul reușitei plutăritului
Marin Gheorghe are 71 de ani și plutărește de la 11 ani. A plutărit până în 1959, până dincolo de Bicaz, apoi până în 1968, până sub baraj la Bicaz. „Nu am emoții, asta nu este nimic față de cum era pe vremuri. Păcat că nu mai sunt dintre ai noștri, care au plutărit, că eram mai mulți”.
De la el am aflat secretul de a ajunge cu pluta la destinație. „Secretul e să știi să vâslești pentru a putea duce pluta unde vrei. Altfel o duci pe grinduri, pe bolovani. Plutașii trebuie să fie oameni care cunosc mersul apei. Înainte de a da drumul la plută am parcurs tot traseul, pentru a vedea unde sunt bolovani, am fost pe la poduri, să vedem pe unde mergem, pe dreapta sau spre stânga. Să știm să depășim obstacolele. Ca să fii plutaș trebuie să știi și să înoți. Plutele se izbeau de se ridicau lemnele în picioare, te aruncai în apă, înotai și ieșeai pe mal. Altfel te omorau lemnele. Se făcea închisoare de zeci de plute și când venea apa mare se urcau zeci de plute una peste alta”, ne-a spus Marin Gheorghe.
Aurel Buzdugan are 72 de ani și știe și acum comenzile folosite de plutași
Aurel Buzdugan a stat la cârma din față a plutei care a circulat vineri pe Bistrița. Are 72 de ani și este din comuna Borca. Pentru el, plutăritul nu a fost greu, a fost frumos, dar și periculos. A mers cu pluta până în 1966.
„Pluta nu era ca acuma, un căpătăiaș, era cât zece vagoane de tren. Atunci se plutărea, că era curățată Bistrița. Am avut multe peripeții, am plutărit și pe pâraie, acolo se aduna apa la un baraj și apoi mergea forțată, era periculos. Pe Bistrița nu era deloc periculos”. Vineri nu a avut emoții, chiar i-a plăcut, dar a avut un mare regret, pentru că au mai rămas puțini plutași în viață.
Tot de la Aurel Buzdugan am aflat comenzile folosite de plutași în timpul transportului. Acestea erau diferite de la zonă la zonă. Când conducătorul plutei striga cârmaciului să se abată la dreapta, striga „dă pluta la pădure”, deoarece, plutind pe firul apei spre Dunăre, pădurea rămânea mereu în dreapta. Când trebuia să cârmească pluta în stânga, striga „dă pluta la câmp”. Aceste comenzi erau păstrate până în dreptul satului Calieni, aproape de Focșani, unde acestea deveneau „la munteana” – spre dreapta și „la moldoveana” – spre stânga.
Mâncare pregătită pe plută
Pe plută a fost și un salcier, din lemn de tufă de alun, în care călătorii de pe plută și-au pus bagajele și hainele. Tot pe plută a fost făcută o vatră din lemn pe care au fost puse lespezi și pământ, iar deasupra o ujbă în care s-a agățat ceaunul în care a fost făcută mămăliga.
„Pe lemn punem lespezi, apoi punem pământ, ca să nu se strice lemnele din plută. Apoi punem lemne mărunte, care vor arde pentru a face mămăliga. Când se plutărea, plutașii își luau sacul cu făină pentru mămăliguță, sare, lapte, brânză, pentru că uneori mergeau câte două – trei zile”, ne-au spus plutașii despre focul de pe plută. În prima zi, la masa de prânz de pe plută s-a mâncat mămăligă cu brânză și ochiuri.
Plutașii au fost conduși de soții la plecarea pe apă
Înainte de plecare, pluta a fost împodobită, conform tradiției, cu doi brazi, apoi soțiile plutașilor, dar și câțiva tineri veniți la Gura Barnarului, au interpretat „Cântecul plutașilor”, melodie păstrată nealterată de peste o sută de ani.
Plutașii au venit la locul de plecare însoțiți de soții, copii, nepoți. Glichira Marin și-a adus aminte de anii tinereții, când și-a cunoscut soțul la trecerea plutelor. A și condus plutele, pentru că era nevoită să-și ajute soțul când unul dintre plutași nu mai putea continua deplasarea din diferite motive. Și-a adus aminte cum își întâmpina soțul la malul Bistriței cu mâncare, iar când era nevoie, îl ajuta.
Nu va fi ultima plută pe Bistrița
Prin această acțiune, profesorul Constantin Cojocaru, autorul cărții „Plutașii de pe Bistrița”,și-a dorit să aducă un omagiu tuturor plutașilor de pe Bistrița, ajutat fiind în organizarea evenimentului-simbol de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin direcțiile silvice din Suceava și Neamț
Profesorul Constantin Cojocaru ne-a spus că, deși nu se poate reveni la transportul lemnului pe apă pentru că sunt baraje pe Bistrița, este greu să găurești fiecare lemn la fiecare capăt, să legi pluta pentru a merge 60 de kilometri, după care ajungi la un baraj pe care nu-l poți depăși, plutăritul în scop turistic este o alternativă pentru turismul din Bucovina.
„În aval de haitul de la Zugreni, 60 de kilometri s-ar mai putea organiza plutărit primăvara, când este apă mai multă sau când plouă. În momentul de față nu mai există acele haituri sau stăvilare, și din această cauză nu mai putem da drumul la plute. Aceasta nu va fi ultima plută. Sper să facă cât mai mulți plute pe acest traseu, în scop turistic”, ne-a spus profesorul Cojocaru.
Aventura va fi reluată în această dimineață, atunci când pluta va pleca spre Poiana Teiului, unde se va opri la coada lacului, înainte de baraj.
