Muzică

Cu picioarele în topuri



Jessica Simpson
Jessica Simpson

Unde sunt oare vedetele de genul lui Alanis Morissette, Tracy Chapman sau Sinead O’Connor? Acestea își scriau melodiile, le cântau și, pe bună dreptate, cucereau topurile. Uneori ajungeau chiar pe locul întâi. Astăzi, ele continuă să cânte, chiar dacă nu cu atât de mult succes, însă sunt greu de imitat.
Epigonii noi generații trebuie să depună mari eforturi pentru a trece dincolo de „plafonul de cristal” care separă o femeie de succes. Și asta se întâmplă cam în toate domeniile profesionale, însă cel mai mult pe scena muzicală. Semnalul de alarmă vine de la Pink, una dintre puținele vedete care chiar au reușit.
„În zilele noastre, producătorii au tendința să pună accentul mai mult pe corpul nostru decât pe talent sau pe voci”, spune vedeta. În aceste condiții nu este de mirare că asistăm la un val de popstaruri feminine care nu intră în istorie grație versurilor inteligente sau a unor sonorități deosebite, ci mai degrabă pentru sex appeal. Într-una dintre melodiile sale, „Stupid girls”, care s-a bucurat de un succes remarcabil, Pink le elogiază pe frumoasele fără talent din ziua de azi, cum ar fi Paris Hilton sau Jessica Simpson (foto). De altfel, sexoasa moștenitoare lansată de un reality show și de un filmuleț porno care a ajuns pe internet, și-a lansat recent un album, care a dovedit încă o dată, dacă era nevoie, că domnișoara Hilton nu are tocmai multe lucruri în comun cu microfonul.
Misoginii conduc lumea muzicală
Pink nu poate fi acuzată de invidie, de vreme ce ea este una dintre vedetele care s-a impus grație talentului său. A debutat în 1999, pe când nu avea încă 19 ani, cu melodia „Can’t take me home” și a intrat imediat în topul revistei Billboard. Melodia sa „Stupid Girls” a fost scânteia ce riscă să arunce în aer mentalitatea misogină care domină industria discografică de dincolo de Ocean. De altfel, plecând de tema acestei melodii, cotidianul Usa Today a lansat o anchetă, pentru a demonstra că „ironia” lui Pink nu este tocmai falsă. De exemplu, dacă vedem un top al revistei Billboard, putem constata că acesta era dominat de cantautoare, Alanis Morissette și Tracy Chapman aflându-se pe primele două poziții în clasament. În plus, în top Ten, prezențe constante erau și Jewel și Mariah Carey care, deși sunt sexy într-o bună măsură, au adus o notă personală în muzica acelei perioade. Azi, în clasament le găsim pe Nelly Furtado și India, Arie și apoi Rihanna (o Beyoncé „Lolita”), Pussycat Dolls (numele spune tot) și Christina Aguilera (care a avut mai multe schimbări de look decât discuri). În urmă cu câteva luni, făceau ravagii în top Beyoncé și Gwen Stefani, care, cu albumul său în calitate de solistă, a distrus anii de credibilitate pe care și-i câștigase cu No Doubt.
Voce sau sex-appeal?
Semnalul de alarmă lansat de Pink din paginile publicației Usa Today a stârnit imediat reacții printre iubitorii de muzică. De exemplu, regina muzicii country rock Linda Ronstadt a declarat: „Azi nu mai poți să ai succes dacă nu ești o adolescentă cu un decolteu provocator”. Nici ea nu poate fi acuzată de invidie, având în vedere că a depășit 40 de ani de carieră și nici nu are de gând să se oprească. Pe 21 iulie, Ronstadt și-a lansat noul album „Adieu false heart”, LP care marchează revenirea sa pe scena muzicală. Caustică este, în schimb, Alicia Keys: „Muți producători sau manageri de sex masculin m-au refuzat și au dovedit mai mult interes pentru o relație de amor decât una profesională. Atunci mi-au dat seama că trebuie să scriu melodii, să le produc și să le aranjez singură dacă vreau să am succes”.
În urmă cu câțiva ani, situația nu era deloc așa. Nu este deloc întâmplător că în aceea perioadă, mai precis între 1997 și 1999, solista canadiană Sarah McLachlan organiza un festival itinerant numit „Lilith Fair”, al cărui obiectiv era de a oferi spațiu „femeilor din muzica rock”. Și poate răspunsul pentru această problemă constă tocmai în asta. Având în vedere că bărbații rămân tot bărbați, chiar dacă e vorba de producători muzicali, soluția pentru ca doamnele să ajungă în topuri este autorganizarea și autoproducerea. Dacă nu, riscul este acela de a fi nevoite să treacă prin patul cine știe cui, pentru a ajunge în topuri.
Click News



Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț
Eleva Beatrice Tcaciuc a cucerit marele trofeu la Festivalul Internațional „Cântec de Stea”, la Piatra Neamț

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu

Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu
Suceveanca Alessia Pop a întors toate scaunele la Vocea României. A ales să meargă în echipa Theo Rose și Horia Brenciu