În noapte

Cu permisul anulat, a provocat un accident și a refuzat să sufle în alcooltest



Un individ care are permisul de conducere anulat din octombrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, a provocat un accident rutier pe raza municipiului Suceava și a refuzat din nou să sufle în alcooltest, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:00, la intersecția bulevardului George Enescu cu strada Narciselor, un autoturism Logan, la volanul căruia se afla un anume Marius Palie, în vârstă de 35 de ani, din orașul Bucecea, județul Botoșani, s-a izbit cu un VW Passat, condus de un bărbat din municipiul Suceava. Potrivit poliției, vinovat de producerea accidentului ar fi fost botoșăneanul care nu a acordat prioritate celuilalt autoturism, care circula regulamentar din sens opus.
În urma coliziunii, celălalt șofer, Ioan Grigorie, de 57 de ani, precum și un tânăr din mașina condusă de botoșănean, Adrian Iacobeț, de 28 de ani, din municipiul Suceava, au fost răniți ușor.
Verificările polițiștilor au scos la iveală faptul că Marius Palie figurează cu permisul de conducere anulat din 12 octombrie 2010, pentru comiterea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice. Și de această dată, tânărul botoșănean a refuzat să sufle în alcooltest, iar la spital a acceptat doar prima probă de sânge.
Întrucât în primă fază au fost ceva dubii cu privire la conducătorul autoturismului Logan, polițiștii l-au pus să sufle în alcooltest și pe celălalt tânăr, Adrian Iacobeț, iar rezultatul a fost de 1,12 la mie în aerul expirat.