Cu părerea despre bacalaureat

Lucrurile par a-și reveni. Ei, ași! De la an la an, rezultatele examenului de bacalaureat sunt pe creștere, deși recuperarea se face anevoios. Când urci de la un nivel foarte jos e și logic s-o faci destul de ușor. Adică ce-ar fi așa de complicat să fii un pic mai bun decât o generație care a consacrat expresia „dezastrul de la bac”? Și decât alte generații care i-au urmat și care au consolidat-o. În ultimii ani, bac-ul dezastru a devenit un clișeu. Nu ne mai uimește faptul că există zeci de licee în care nici un absolvent nu ia bacalaureatul și nici faptul că nu le închide nimeni. Sigur că în România învățământul e obligatoriu, dar numai 10 clase. Judecând doar economic, funcționarea unor astfel de unități de învățământ care nu ating un minim de performanță nu-și are rostul. Educațional, e singura șansă ca una dintr-o mie de loaze să fie salvată. Important este să ne luăm noi înșine în serios, mi-e teamă, însă, că tocmai asta e buba. În sistemul de învățământ românesc lucrurile merg prost de multă vreme. O perioadă, mergeau prost și constant. Știam, de la un an la altul, ce va fi, cum se dau examenele, cum se trec, cine decide, cât costă și alte amănunte. Pentru că așa nu se mai putea, iar secolul vitezei a venit peste noi cu suflul lui cu tot, a urmat inovația, schimbarea, dinamismul, reparații peste reparații, amendamente, derogări, trântite toate peste noua tehnologie achiziționată prin contracte generoase, sisteme de supraveghere, suspiciuni de fraudă, deprofesionalizare, vânătoare de vrăjitoare, aranjamente, drepturi pentru elevi, salarii mizerabile și perspectiva unui viitor „luminos” în care școala contează prea puțin. Sunt și excepții; să nu ne amăgim însă, căci ele nu sunt produsul acestui sistem de învățământ. Sunt rodul muncii personale, al inteligenței, al eforturilor unui grup restrâns din jurul performerului – părinți, profesor sau antrenor particular. Insule stinghere într-un haos general. E o părere, iar părerile transpar din ceva ce pare a fi. Ca-n basme, se făcea că se vrea reformă în învățământ, se anunțau măsuri drastice, iar rezultatele de bacalaureat ale ultimilor ani anunțau că ceva s-a schimbat. Greu de crezut că brusc, absolvenții de liceu nu mai sunt în stare să ia bac-ul. Imposibil ca dintr-odată nivelul de pregătire al absolvenților să scadă atât de mult încât rata promovabilității să fie mai mică cu zeci de procente. E limpede că nu are legătură nici cu pregătirea elevilor, nici cu dăruirea profesorilor. Efectele bacalaureatului dezastru nu se văd în rezultatele generațiilor care vin. Sunt la fel de slab pregătiți și nimic nu pare să-i mobilizeze pentru a lua lucrurile în serios. Sunt lucruri de când lumea, care nu se schimbă, orice-ar fi, precum puterea exemplului. Așa reformă, așa efecte.