Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, s-a declarat mulțumit de programul meciurilor echipei naționale din grupa G a preliminariilor EURO-2008, stabilit, joi, în localitatea olandeză Noordwijk aan Zee, se arată într-un comunicat al FRF remis agenției MEDIAFAX. Oficialul federației a participat la întâlnirea de trei ore a reprezentanților echipelor din grupa G de calificare la Euro-2008, alături de selecționerul Victor Pițurcă, de directorul de relații internaționale Florin Prunea și de șeful Compartimentului Internațional, Liana Stoicescu. Lupescu a menționat că s-a negociat mai întâi cu oficialii federațiilor din Olanda și Bulgaria și după aceea cu cei din Belarus, Slovenia, Albania și Luxemburg. „Au fost pregătite câteva module, olandezii, noi și bulgarii fiind invitați mai întâi, de față cu celelalte federații din grupă, să ne înțelegem. Au fost câteva contre, dar, în cele din urmă, s-a rezolvat și, după aceea, au continuat discuțiile și cu restul delegațiilor. Una peste alta, după părerea mea, este un program bun”, a afirmat directorul general FRF.
Programul complet este următorul:
2 septembrie 2006: România – Bulgaria, Belarus – Albania, Luxemburg – Olanda
6 septembrie 2006: Albania – România, Olanda – Belarus, Bulgaria – Slovenia
7 octombrie 2006: România – Belarus, Bulgaria – Olanda, Slovenia – Luxemburg
11 octombrie 2006: Belarus – Slovenia, Luxemburg – Bulgaria, Olanda – Albania
24 martie 2007: Olanda – România , Luxemburg – Belarus, Albania – Slovenia
28 martie 2007: România – Luxemburg, Slovenia – Olanda, Bulgaria – Albania
2 iunie 2007: Slovenia – România , Albania – Luxemburg, Belarus – Bulgaria
6 iunie 2007: România – Slovenia, Luxemburg – Albania, Bulgaria – Belarus
8 septembrie 2007: Belarus – România , Olanda – Bulgaria, Luxemburg – Slovenia
12 septembrie 2007: Slovenia – Belarus, Bulgaria – Luxemburg, Albania – Olanda
13 octombrie 2007: România – Olanda, Belarus – Luxemburg, Slovenia – Albania
17 octombrie 2007: Luxemburg – România , Olanda – Slovenia, Albania – Bulgaria
17 noiembrie 2007: Bulgaria – România, Olanda – Luxemburg, Albania – Belarus
21 noiembrie 2007: România – Albania, Belarus – Olanda, Slovenia – Bulgaria






