Întrucât ne aflăm în săptămâna premergătoare ultimului turneu de Grand Slam al anului, cred că merită să aruncăm o privire la ce s-a mai întâmplat în ultima vreme în tenis. Suspansul este întreținut de fete, unde se pune în balanță însăși poziția de lider deținută de Serena Williams. Angelique Kerber se află într-o situație paradoxală: deși este fără putință de tăgadă la cel mai bun sezon al carierei, nu reușește să culeagă pe deplin laurii. După ce, la începutul anului, a intrat în mult râvnita categorie a câștigătoarelor de Slam, s-a oprit apoi în buza marii performanțe în nu mai puțin de trei rânduri. Cea mai scuzabilă este finala pierdută la Wimbledon, căci setea de revanșă a Serenei era greu de stăvilit. Astfel, nemțoaica n-a putut împiedica egalarea de către Serena a numărului de Slam-uri câștigate de Steffi Graf, nimeni alta decât idolul lui Angie din copilărie. Au urmat alte două finale cu mize enorme pe masă, aurul olimpic și fotoliul de lider WTA. De fiecare dată, Kerber a fost mare favorită, dar cumva n-a putut să se ridice la înălțimea momentului. Pe fondul unui joc în parametri rezonabili spre buni, ea s-a văzut surclasată de un tenis amuțitor prestat de Monica Puig, respectiv de unul îngrijorător de upgradat al Karolinei Pliskova. Ca un făcut, ratarea acestei ultime finale de la Cincinnati a coincis cu un alt record al lui Steffi Graf egalat de Serena: numărul de săptămâni consecutive pe primul loc WTA! Serena va atinge recordul lui Steffi la finele US Open, când, funcție de rezultate, îl poate depăși sau nu. Interesant, Kerber ar fi putut forța trecerea pe primul loc până la Open-ul american dacă solicita un wildcard la New Haven, turneu aflat acum în plină desfășurare. N-a făcut-o, astfel că totul se va juca pe cimentul de la New-York. Kerber este bine plasată, fiindu-i suficient să ajungă în săptămâna a doua pentru a începe să acumuleze puncte, numai că, pe de altă parte, și Serena ar trebui să piardă puncte, iar ea are de apărat doar prezența în semifinală. Mai pe scurt: se schimbă liderul dacă Angie trece măcar de optimi, iar Serena nu ajunge în finală (sau ajunge, dar acolo este învinsă chiar de Kerber!). Deci da, se poate întâmpla ca Serena să ajungă mai departe în turneu decât rivala ei și totuși să fie depășită în clasament! Exact asta i s-a întâmplat Simonei după Cincinnati, unde a învins-o pe Radwanska și totuși au făcut schimb de locuri, poloneza urcând pe 4. Mai multe, inclusiv despre Simona, după tragerea la sorți.