Profesorii nu-și vor mai primi majorarea de 50%, votată de vechiul Parlament, blocată de fostul guvern, promisă cu mâna pe inimă de actualele partide guvernamentale. Va exista poate o creștere dar, în nici un caz de 50 de procente. Justificarea e beton. E criză, nu sunt bani. La fel și cu alocațiile pentru mame, cu pensiile și cu orice altă promisiune făcută în campania electorală. Între timp, sute de mii, dacă nu milioane de români se-ntreabă dacă în anul ce tocmai a început își vor mai păstra locul de muncă. Câteva sute de concedieri sunt anunțate deja în fiecare săptămână. Asta în timp ce tot câteva milioane de români cu credite la bănci riscă să intre în incapacitate de plată. Să mai vorbim și despre criza gazelor, care amenință să lase România în frig?
Da, toate astea sunt lucruri care nu pot fi trecute cu vederea, care interesează cu adevărat pe oricare dintre noi, dar eu încerc să vă fac atenți la altceva. Zic “să vă fac atenți” tocmai pentru că e vorba de ceva care, sub noianul de probleme din cele amintite mai sus, poate fi trecut foarte ușor cu vederea. Cu atât mai mult cu cât asta se și urmărește.
E vorba de bătălia surdă care se duce chiar în aceste zile pentru posturile din eșaloanele doi, trei, patru și câte or mai fi ale puterii din România. Vorbim de secretari de stat, consilieri, șefi de agenții, directori de companii cu capital de stat, directori de spitale, șefi de inspectorate, de instituții descentralizate, șamd. În total câteva zeci de mii de posturi pe care cele două partide guvernamentale se străduiesc să le ocupe cu propriii oameni.
Cumva de înțeles, atenția presei e concentrată mai degrabă asupra miniștrilor, a averilor acestora, dar nu ei fac puterea unei guvernări cu bunele și cu relele ei, ci tocmai această armată de șefi și șefuleți. La ei trebuie să fim atenți acum. Din cel puțin două motive cât se poate de practice.
Primul ține de calitatea lor profesională, al doilea de rațiunea pentru care, știm deja din experiență, sunt numiți să ocupe posturile respective. Dacă asupra primului motiv e mai greu să te pronunți, pentru că rareori poți judeca profesionalismul unei persoane, doar pe bază de CV, în legătură cu al doilea lucrurile sunt mai clare. Numirile vor fi în mod sigur politice, ceea ce deja e o problemă cu care însă din păcate ne-am cam obișnuit, dar adevărata miză se află în ceea ce se ascunde sub această sintagmă. Mai exact, ce face ca un membru de partid sau apropiat al partidului X pentru posturile care presupun teoretic neafiliere politică, să fie preferat în locul altora.
Știm, liderii politici ne asigură deja că principalul criteriu va fi cel al “competenței”, la care alții mai adaugă “moralitatea” și alte bla-bla-uri de genul ăsta. Dar la fel de bine știm că în practică aceste criterii, oricum extrem de subiective, sunt ultimele care contează și că discuția e în altă parte. Concret, e vorba de răspunsul la întrebarea, pentru folosul cui e postul respectiv. Al cărui politician, om de faceri sau grup de interese.
Pentru că marile beneficii materiale ale guvernării le asigură tocmai acești oameni ce urmează în aceste zile să fie numiți pe posturi. Ei urmează să gestioneze cea mai mare parte din banii țării, iar ceea ce-i face cu adevărat puternici e discreția lor. Sunt și rămân în marea lor majoritate anonimi.
Pe ei mi-aș dori să fie presa cu ochii, și opinia publică să le înțeleagă importanța. Să aflăm și să putem dezvălui motivul real pentru care personajul respectiv a ajuns secretar de stat, șef de agenție, director de regie, companie de stat, de spital, de școală, de inspectorat, etc. Pentru că doar așa ne vom asigura cât de cât de transparența activității lor și împotriva adevăratei corupții din România.
