Cu mult noroc

A trecut și primul moment important cu Europa. Aia adevărată, că macedonenii, ciprioții și andorrezii sunt, măcar în privința fotbalului, europeni cu derogare. Adică ăia pentru care cupele europene se termină o dată cu turul I preliminar. Pentru noi, deja oarecum vedete ale celei mai amărâte competiții continentale, greul începe abia cu finala, lucru pe deplin confirmat sâmbătă, când ambele noastre combatante au fost cât pe ce să se înece ca Bănel la mal, din cauze diferite însă. Vă mărturisesc că Gloria mi-a întrecut toate așteptările, cel puțin în prima repriză. Am ales varianta exprimării tonice, optimiste, fiindcă la fel de bine aș fi putut spune că Atletico Madrid a jucat neașteptat de prost, cam în felul în care chiar Gloria jucase cu Maccabi. Alegând partea plină a paharului, e valabilă și supoziția că Gloria și-a forțat adversarul să joace atât de prost. Din păcate, tocmai gând ne erau lumea mai dragă și visele mai înflăcărate, a intervenit delăsarea tipic românească, la 2-0 ai noștri considerând că treaba e terminată și mizând pe imposibilitatea ca în retur să primească 3 goluri fără să înscrie și ei o dată. Miză proastă, ca întotdeauna în asemenea situații: mi se pare imposibil să aperi un avantaj de două goluri obținut într-o repriză, timp de încă 3. Iar inevitabilul s-a produs: am primit deja unul, iar Atletico mai are la dispoziție încă două reprize pentru a mai înscrie o dată. Credeți chiar că nu vor reuși? Sau că ai noștri or să dea gol acolo? Să fim serioși, Gloria este ca și eliminată. Dacă ar fi fost 3-0, spuneam invers. Ba chiar și la 2-0 cred că aveam prima șansă. Dincolo, la Galați, rezultat identic într-o conjunctură oarecum diferită: ai noștri i-au băgat pe turci în corzi, încât, pe la o bucată, mă întrebam când naiba va veni și golul doi, ca să nu ne mai oprim până pe la vreo patru, cinci. În loc de asta, ne-am trezit egalați absolut prostește, doar norocul chior făcând ca Oțelul să termine, totuși, învingătoare. După cum a curs jocul, ar trebui să nu avem emoții, diferența clară de valoare în favoarea Oțelului trebuind, ipotetic, să ne asigure și în retur o victorie, poate mai clară chiar. Numai că nu trebuie uitat că turcii dau năvală când joacă la ei acasă, ca Baiazid peste Mircea. Și nici asta n-ar fi grav, că doar de aia s-a inventat contraatacul. Grav cu adevărat este faptul că noi, fiind români, în locul constanței ne e mai la îndemână întâmplarea. De obicei, cea neplăcută.