Șoferi pericol public

Cu mașinile în șanț și în copac, după ce s-au urcat băuți la volan



Doi șoferi care s-au urcat băuți la volan au ajuns cu mașinile în decor, unul rămânând în șanț, iar celălalt izbindu-se frontal de un copac. Din fericire, accidentele provocate de aceștia nu s-au soldat cu victime, însă cei doi vor răspunde penal pentru că au ieșit în trafic deși consumaseră cantități importante de alcool.
Într-un prim caz, duminică seară, imediat după ora 21.00, poliția a fost sesizată că pe DN 2, în comuna Fântâna Mare, un tir a pătruns pe sensul opus de mers și a ajuns în șanț. La fața locului a fost depistat conducătorul auto, Ioan M., de 58 de ani, din Constanța, care derapase pe carosabilul acoperit cu zăpadă fără a mai putea redresa tirul tractat de o remorcă. În urma verificării cu etilotestul, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 0,68 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice.
Câteva ore mai târziu, duminică noapte, la 0.30, un caz asemănător s-a petrecut pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți. Ionuț R., în vârstă de 21 de ani, din Mușenița, a scăpat mașina de sub control, a derapat pe gheață și a ieșit în afara drumului, pe contrasens, izbind un pom de la marginea șoselei. Tânărul de la volan era în stare avansată de ebrietate, 1,18 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, în cadrul acțiunilor de control în trafic ale poliției, au fost întocmite alte două dosare penale, unul pentru un șofer care circula deși permisul de conducere îi era suspendat, iar celălalt pentru un puști de 17 ani, prins la volanul unei mașini.



Recomandări