Cu Luhan în frunte, PD-L SV va avea succesuri multe!



Europarlamentarul PD-L de Suceava, Petru Luhan, este un izvor nesecat de enormități. Cu privirea lui senină de căprioară care bea apă din izvor (așa-ți urez eu ție succesuri în viitor), domnișorul Petrică spune prostii pe bandă rulantă, de parcă într-o viață anterioară acesta a lucrat, în Germania, la bandă, la asamblat capcane pentru căprioare, alături de imigranți turci, albanezi și somalezi. Recent, la o dezbatere organizată de Antena 3, Petru Luhan, trimis de partid să o apere pe Elena Udrea, a scos atâtea enormități încât cele trei doamne prezente în platou nu s-au mai putut abține și au izbucnit în râs. O fi și asta o tactică de abatere a atenției de la cazul Udrea, în sensul că PD-L forțează înființarea unei comisii europarlamentare de anchetă care să verifice cum a fost posibil ca numitul Luhan Petru să reprezinte România la Bruxelles. Cu surle, trâmbițe și bătăi cu cărămizile în pieptu-i de aramă, domnișorul Luhan a anunțat că una dintre promisiunile făcute de el în campania electorală a fost îndeplinită. Acesta s-a lăudat că a invitat 50 de primari PD-L din județul Suceava să viziteze Parlamentul European. Spunând așa ceva, Petru Luhan s-a dat de gol, în sensul că el n-a fost trimis la Bruxelles să rezolve problemele turistice ale colegilor săi de partid, ci să reprezinte interesele tuturor românilor, indiferent de sexul, religia, vârsta și simpatiile politice ale acestora. Nu este departe ziua când domnișorul Petru se va fuduli că a strâns zece semnături pentru ca Traian Băsescu să poată candida din partea PD-L pentru un nou mandat de președinte, că i-a dus în vizită la grădina zoologică din Strasbourg pe copiii unui primar PD-L din județul Suceava, că a scos-o la o înghețată pe EBA, că știe să ajungă singur de la Bruxelles la Suceava, via București, că a învățat statutul Partidului Democrat-Liberal și în limba franceză, și că îl sună zilnic pe liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, pentru a-i spune ce magazine din Belgia au mai făcut reduceri la cravatele portocalii. Cu așa un vector de imagine ca domnișorul Petru Luhan, PD-L Suceava și PD-L-ul, în ansamblul său, vor avea numai succesuri. Cel puțin la emisiunile de televiziune în care se vorbesc lucruri serioase și la care e nevoie de cineva care, din când în când, să mai învioreze atmosfera cu umorul său involuntar de calitate.