În vara anului 2004, când soțul Danei Năstase se pregătea să devină șeful statului, iar Ion Iliescu se gândea cum va conduce el PSD-ul încă 100 de ani lumină, la Putna, a fost organizată o mare manifestare prilejuită de împlinirea a 500 de la trecerea în neființă a lui Ștefan cel Mare. La o săptămână de la respectivul eveniment, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt PreaSfinția Sa Pimen, a tăbărât cu declarațiile dure pe Ion Iliescu și Adrian Năstase. Pimen Suceveanul a criticat măsurile de securitate excesive luate pentru protecția șefului statului și a primului ministru din cauza cărora zeci de mii de români din țară și străinătate n-au fost lăsați să intre în curtea mănăstirii pentru a asista la slujbă. Într-un interviu acordat cotidianului „Crai Nou”, Înaltul Pimen declara: „Ștefan cel Mare s-a întristat când a văzut că la ordinul conducerii actuale a țării noastre au fost opriți acești credincioși, acești tineri să intre în incinta mănăstirii, au fost opriți cu brutalitate, au fost tratați ca niște teroriști, ca niște borfași. (…) Ca să iei măsurile acelea polițienești, barbare, asta nu se justifică, nu se poate! Deci a fost o întinare, o desconsiderare a sentimentelor religioase și patriotice ale poporului nostru român”. Arhiepiscopul spunea atunci despre președintele Ion Iliescu că este un om convins de doctrina comunistă și care n-are sentimentul proprietății private, iar despre premierul Adrian Năstase că este un om foarte mândru. În luna iunie a anului 2004, Pimen Suceveanul declara: „În rândurile Partidului Comunist, marea majoritate au fost cu Biserica. În rândurile PSD, marea majoritate sunt împotriva Bisericii.”
Pe măsură ce se apropiau alegerile generale, atacurile lui Pimen Suceveanul se intensificau, iar Dana Năstase nu mai era atât de sigură că-și poate face valizele pentru Palatul Cotroceni. În paralel, Înaltul sprijinea Opoziția care la Suceava era condusă de Gheorghe Flutur și de Orest Onofrei. Pentru ca înaltul prelat să nu mai facă atmosferă proastă, în plină campanie electorală, Guvernul condus de soțul doamnei Năstase a dat Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților o pomană de 90.000 de hectare de pădure. Când s-a văzut cu sacii de lemne în căruță, arhiepiscopul s-a muiat și și-a schimbat brusc poziția față Adrian Năstase, despre care a spus că a intrat „în rândul marilor ctitori și ocrotitori ai mănăstirilor și bisericilor monumente, definitiv istorice”. Numai că, după câteva luni, a venit Curtea Constituțională și a luat pădurea înapoi. Și-n ziua de astăzi Pimen Suceveanul are numai cuvinte de laudă la adresa fostului lider al PSD pentru că de pe urma acestuia Arhiepiscopia tot s-a ales cu ceva: cu 16.000 de hectare de pădure făcute cadou la începutul anului electoral 2004. În schimb, Înalt PreaSfinția Sa a devenit unul dintre criticii cei mai înverșunați ai ministrului PNL al Agriculturii, Gheorghe Flutur, și ai prefectului Orest Onofrei.
Arhiepiscopul este cel care săptămâna trecută a dat o altă dimensiune vizitei făcute de Gigi Becali în comuna Arbore. Înaltul a spus despre cel care jignește pe toată lumea, care se crede Dumnezeu și care aruncă cu bani în stânga și-n dreapta atunci când are un interes și când camerele de televiziune sunt prin preajmă că: „Dumnezeu a ascultat rugăciunea noastră și l-a trimis aici pe Gigi Becali sau George Becali, cum îi place domniei sale să i se spună. Sosirea lui George Becali cu elicopterul înseamnă coborârea omului lui Dumnezeu, aici la Arbore. Doamne-ajută!”. George Becali, deci George Becali și nu Gigi Becali, este președintele Partidului Noua Generație, un partid care la viitoarele alegeri va intra în Parlament. Domnul Becali, un cetățean care se dă cel mai credincios dintre pământeni și care are o gură foarte bogată, poate oricând să iasă la luptă și să ceară ca fundația particulară condusă de Pimen Suceveanul să primească imediat cele 192.000 de hectare de pădure solicitate. La acest moment se pare că nea Gigi sau domn George, cum vreți să-i spuneți, este singurul personaj public cunoscut care ar putea sări în apărarea fundației particulare. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le interzice fețelor bisericești să facă politică. Da, dar Înaltul Pimen nu este o față bisericească oarecare și, de fapt, arhiepiscopul nu face politica unui partid anume, ci doar politica grupurilor de interese care vor să-și bage drujbele și topoarele în jumătate din suprafața împădurită a județului Suceava.