Cu cine, ce?

Evident că după calamitatea de vineri atacurile la adresa Federației, a selecționerului, a jucătorilor s-au întețit. Nu există om pe care-l interesează fotbalul și care să nu se fi simțit umilit de ceea ce ne-a fost dat să vedem în cele 90 și ceva de minute. Cred că lui Daum i se poate reproșa doar lanțul de declarații de concepție absolut românească, cumva mobilizatoare și dătătoare de speranțe (care s-au dovedit perfect nejustificate) conform cărora urma să-i atacăm pe polonezi din toate pozițiile, citez: „… chiar și fără minge”! De la chestia asta până la istoricele vorbe halagianești („Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”) nu mai avem decât un pas… dar și ăla înapoi, că înainte n-o luăm deloc de aproape două decenii, adică din 1998, data ultimului Mondial la care ne-am calificat. E foarte posibil ca Daum să nu fie antrenorul-minune care să reușească să facă din băieții ăia… bici, care să mai și plesnească. Nu permite tocmai materialul din care sunt confecționați băieții. Dincolo de orice alte considerente, nu cred că n-ați sesizat că nici măcar vreunul dintre cei prezenți pe teren, cu rezerve cu tot, n-avea vreo treabă. Ultimul dintre polonezi era de mii de ori mai bun, mai iute, mai tehnic, mai prezent în joc decât oricare dintre muhaielele poreclite fotbaliști și îmbrăcate în echipamentul României. Faptul că un Grigore a ajuns copitan (nu, nu e greșeală de scriere!) vorbește de la sine despre valoarea lotului. Mi-l amintesc, de exemplu, din acest meci, pe numitul Adrian Popa, care-i ajungea fundașului stânga polonez cam până… acolo, adică nițel mai jos de brâu. Iar când s-a izbit de el, a ricoșat pur și simplu, polonezul încercând cumva să-l prindă în aer. După care piticania, ajunsă la sol, mai cerșea și fault!!! Asemenea momente tragicomice am văzut cât a fost meciul de lung. Chestia e simplă: dacă vine antrenor Pep sau Mourinho, ăsta pe cine cheamă la Națională? Păi, tot pe ăștia: pe Popa, cel mai aprig maimuțoi din campionatul intern, care bagă spaimă-n Chiajna și-n Voluntari, pe Chipciu, că de aia e titular într-o echipă de 2 bani din Belgia, pe Andone, care încă n-a aflat că aia rotundă trebuie băgată-n ațe, și tot așa. Iar cu ăștia ne-am lămurit că se poate face orice: shopping, grătare, tatuaje, numai fotbal nu.