Cu ce se hidratează un ziarist extraordinar de prost

Întâlnirile de peste ani cu foștii colegi de facultate ne pun uneori în pericol buna funcționare a inimii. Fetele frumoase s-au nășpit, băieții zvelți și plăcuți la chip s-au buhăit și rotunjit ca niște harbujei vineți… Inevitabil, mai afli și de câțiva care au trecut la Domnul sau poate la concurentul lui cu coarne și copite.
Aflându-mă zilele trecute la București, m-am întâlnit cu un ziarist care lucrează la un instrument media de-al miliardarului Adamescu, cel care acum cochetează cu răcoarea plină de mister a penitenciarului. Un băiat cu care în timpul facultății am schimbat niște cărți și-am băut niște beri, urmate de discuții lungi, înflăcărate, mult peste un anumit nivel.
El a fost cel care m-a oprit pe stradă, că eu nu l-aș fi recunoscut în veci. Din mlădiul pe care îl știam, nu mai rămăsese decât amintirea. Acum era un buhăit, un umflat, un balonat, care mi-a întins o mână năclăită de sudoare, oribilă la strâns. Am stat cu el de vorbă un ceas încheiat. Mi-a mărturisit că, de când a terminat facultatea, n-a mai făcut două lucruri: n-a mai citit nici o carte și n-a mai băut nici un strop de apă.
Mi-a răspuns că nu mai citește fiindcă e curată pierdere de timp. Iar el se găsește la București ca să facă lovele, saci de lovele, nu să piardă timpul.
-Bine-bine, cu lectura înțeleg. Dar cu apa ce-ai avut?
Apă ar bea, dar nu mai are spațiu de parcare în burdihan. Politicoasă, apa și-a cedat locul berii, vinului, coniacului și mai ales minunatei Coca-Cola, din care bea zilnic 2,5 litri. Mai ales cu Coca-Cola se hidratează el, că pișcă plăcut de limbă. Are un gust care umilește apa.
Am plecat trist de la întâlnirea cu el. Cred că presa din România ar arăta mult mai bine dacă gazetarii s-ar hrăni și s-ar alimenta sănătos. Așa însă, toxinele din corp le urcă la creier și, de acolo, prin pix, le coboară în textele pe care le scriu și care apar apoi în ziare sau sunt citite la radio și televiziune.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.