Cu ce greșesc, dacă îmi place să mă laud?

Ce te fălești întru răutate, puternice?”, spune Proorocul (Psalm 51,1). Pentru ce ceri laudă de la alții pentru binele tău? Căci nici tu însuți nu știi ce este binele. Binele mereu rămâne bine, chiar dacă nu l-ar lăuda nimeni, iar răul rămâne rău, chiar dacă nimeni nu l-ar osândi. Chiar de te-ar lăuda toți oamenii, nimic nu se va adăuga ție; dacă însă nu te va lăuda nimeni, nu te vei lipsi de nimic. Dacă nimeni nu te va lăuda pentru fapta ta bună, îndestul îți va fi dacă însuși Dumnezeu te va lăuda. Să fii lăudat de oameni nu înseamnă nimic, că nu de dragul oamenilor faci un oarecare bine, ci pentru Dumnezeu. De aceea, caută laudă și înălțare nu de la oameni, ci de la Unul Dumnezeu – și vei fi lăudat de El în vecii vecilor și vei dobândi de la El răsplătire veșnică.
Așadar, aflându-te întru bunăstare și cinste, nu te proslăvi, și, fiind urât, nu te prăvăli în cârtire și deznădejde: și în una și în cealaltă fii chibzuit și cu măsură. Când ți se întâmplă ceva bun și îmbucurător, veselește-te, fără să te lauzi fără de minte; iar când ți se va întâmpla vreun oarecare rău, nu te lăsa pradă necazului până la uitare. Căci veacul acesta de acum, lesne este schimbător și toate lucrurile sunt nestatornice. Pentru toate adu lui Dumnezeu slavă și mulțumire și toate le socotește Lui și El toate ale Sale ți le va scrie ție și îți va dărui viața întru fericirea veșnică.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007)