Acum vreo patru ani am fost, la Gura Humorului, la primul meci pe care handbaliștii suceveni îl disputau în prima divizie. Meciul se juca la Gura Humorului, pentru că Suceava nu avea o sală adecvată. Echipa se numea altfel, dar era condusă de același … Petru Ghervan.
Punctele de suspensie din fața lui Petru Ghervan nu au rolul de a crea cititorului un suspans, în așteptarea numelui celui care antrena și antrenează echipa. Aceste puncte de suspensie înlocuiesc zecile de adjective care ar fi trebuit să preceadă numele lui Petru Ghervan, adjective cum ar fi: talentat, ambițios, optimist etc.
Revenind la meci, sucevenii jucau cu Uztel Ploiești. Ai noștri, care păreau niște copii în comparație cu adversarii, au dominat aproape tot meciul, au creat un adevărat spectacol prin fazele realizate, dar au pierdut pe final, când s-a simțit lipsa de experiență.
La meci a fost prezent și președintele FRH, marele Cristian Gațu. După partidă, Gațu nu mai prididea cu laudele la adresa jucătorilor suceveni, a jocului lor și a muncii lui Petru Ghervan. Repet, handbaliștii suceveni fuseseră învinși. Laudele lui Gațu nu erau de complezență. El lăuda o echipă, un sistem și niște relații de joc, care duseseră la crearea unor faze de mare spectacol. Faze care, după cum spunea Gațu atunci, îi creaseră nostalgii.
Cel poreclit “magicianul semicercului”, cel care acum 40 de ani își începea dominația în handbalul mondial, se declara vrăjit de jocul sucevenilor. Iar Gațu a spus atunci că dacă se va continua pe această linie, handbalul sucevean va ajunge departe.
Dar, la sfârșitul acelui campionat, handbaliștii suceveni retrogradau. E adevărat că pierduseră mai mulți jucători de valoare și nu aveau nici o susținere financiară. Nu aveau nici un sponsor și, după cum îmi povestea pe atunci Petru Ghervan, unii jucători, studenți fiind, nu aveau bani nici să-și înlocuiască adidașii rupți.
A dat Dumnezeu ca echipa să fie preluată apoi de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Au început să vină lângă echipă oameni inimoși, cu bani, în frunte cu Viorel Nuțu, de la General Construct. Handbaliștii nu au mai avut grija adidașilor rupți sau a banilor de masă. A venit și această locomotivă, numită Bibirig și, ceea ce părea o glumă acum un an, s-a întâmplat: handbaliștii suceveni au ajuns în cupele europene.
Nu știu ce vor reuși în cupele europene. Și-au propus să treacă de două tururi. Poate vor reuși, poate nu. Le doresc, sincer, să reușească. Dar, la fel de sincer vă spun, puțin mă interesează, acum, acest lucru. Ce mă interesează, repet – acum, astăzi, este performanța sucevenilor.
Un loc cinci, în fața unor foste campioane ale României și câștigătoare de cupe europene, echipe cu tradiție, cum ar fi Dinamo București sau Minaur Maia Mare. O calificare în cupele europene, care arată că se poate. Cu muncă, ambiție, dăruire și pasiune. Și, evident, talent. Și cu ceva bani, dar mult mai puțini decât la fotbal.
O calificare care ar trebui să-i facă pe cât mai mulți oameni de afaceri să vină alături de echipă. Cu bani mai mulți, sunt convins că, în 2 – 3 ani, handbaliștii suceveni s-ar putea bate pentru titlul național. O calificare cu care ar trebui să se mândrească toți sucevenii, pentru că este echipa noastră, clădită aici, de oameni de-ai locului, de oameni care muncesc, de ani și ani, pentru sportul sucevean.
Din păcate, această calificare, de fapt gloria acestei calificări, a trecut în planul doi, din cauza campaniei electorale. Dacă ar fi după mine, pe toate locurile de afișaj electoral aș lipi fotografii cu jucătorii suceveni și cu antrenorii lor. Măcar pentru câteva zile. Pentru că, repet, mesajul acestei performanțe este că se poate. Cu muncă, dăruire, ambiție, răbdare și chiar încăpățânare. Iar acest mesaj ar trebui să ajungă la toți tinerii și copiii noștri. Și, de ce nu, chiar la noi, cei trecuți de prima tinerețe…
