Cu cât bărbații căsătoriți fac mai des curățenie, cu atât au mai puține raporturi sexuale



Cu cât un bărbat căsătorit alocă un timp mai mare sarcinilor menajere – precum curățenia, gătitul și mersul la cumpărături -, cu atât acesta întreține mai puține raporturi sexuale, afirmă autorii unui studiu publicat în numărul din luna februarie al Revistei Americane de Sociologie, informează AFP.
În același timp, bărbații căsătoriți care își consacră timpul liber mai mult întreținerii automobilului și grădinăritului au raporturi sexuale mai frecvente decât cei care alocă un timp mai mare sarcinilor menajere, afirmă autorii acestui studiu, intitulat „Egalitarism, munci menajere și frecvența raporturilor sexuale într-o căsnicie”.
Concluziile autorilor sugerează „importanța pe care o au rolurile tradiționale alocate fiecăruia dintre cele două sexe asupra frecvenței raporturilor sexuale într-o căsnicie heterosexuală”.
Potrivit lui Sabino Kornrich, cercetător la Institutul Juan March din Madrid, coordonatorul studiului, „cuplurile în care bărbații participă mai mult la sarcinile tradițional alocate femeilor au parte de un număr mai mic de raporturi sexuale”.
„În aceeași manieră, cuplurile în care bărbatul participă mai mult la sarcinile considerate în mod tradițional ca fiind masculine – grădinărit, plata facturilor, întreținerea automobilului – au raporturi sexuale mai frecvente”, cu o medie de circa 5 ori pe lună.
„Există un fel de scenariu sexual bine definit de gen, în care comportarea potrivit acestui gen este importantă pentru apariția dorinței sexuale și pentru îndeplinirea actului sexual în cuplu”, a adăugat Sabino Kornich, din echipa căruia au mai făcut parte Julie Brines și Katrina Leupp, de la Universitatea din Washington.
Concluziile studiului, realizat pe baza unui chestionar completat de 7.002 persoane, nu trebuie însă să îi determine pe bărbați să lase din mână aspiratorul, previn autorii studiului: „Refuzul de a participa la muncile din gospodărie poate să genereze conflicte în cuplu și nefericirea soțiilor”, aceasta din urmă fiind un element asociat activității sexuale.