Cu capul, nu cu piciorul

La Manchester, Real a intrat cu teamă. Iar cel mai înspăimântat de posibila ratare a calificării era chiar Ronaldo, omul de la care toți fanii așteptau golul care trebuia înscris pentru a anula avantajul cu care pornea Manchester. Ei bine, apăsat probabil de amintiri (dar și de posibila revenire cândva ca jucător), Ronaldo a avut un început de meci catastrofal: părea turbat să arate că el e cel-mai-cel. Consecința? Pase aiurea, stopuri ratate, șuturi în păpuriș. Un joc mai haotic decât al fotbaliștilor de liga a III-a românească ajunși întâmplător să joace pe un stadion adevărat. Slavă Domnului că s-a domolit treptat, redevenind aproape el însuși. Mi-a fost cu adevărat frică nu când a pasat Varane la adversar, iar Ramos a finalizat în propria poartă, ci atunci când CR7, lansat exact cum îi place lui, a preluat impecabil dar s-a temut să șuteze. După pauză, lucrurile s-au așezat, Real abordând lucid și hotărât partea a doua. Surprinzătoarea introducere a lui Modrici a fost sclipirea de geniu a lui Mourinho, spre deosebire de alcătuirea total neinspirată a echipei comisă de Sir Alex. Victoria Real-ului a fost, alaltăieri, în primul rând a lui Mourinho. Dincolo de reușitele cu piciorul ale celor din teren, meciul s-a câștigat cu capul. Al lui „The Special One”. Ar fi câștigat Real și dacă Manchester juca în 11 tot meciul? Ca fan devotat, zic că da. Ca observator lucid, spun că nu e sigur, dar cred că s-ar fi calificat oricum, poate în prelungiri, poate la lovituri de departajare. În orice caz, cartonașul lui Nani a fost nu doar corect acordat, ci indiscutabil. Dacă adăugăm și următorul roșu (cu penalty cu tot, pentru hențul de pe linia porții), neacordat Real-ului, constatăm că prima defavorizată a fost Real, abia apoi venind penalty-ul neacordat lui Manchester. E o calificare corectă și meritată. Cine zice altfel, să-și amintească de meciul tur, când Manchester, cu prea mult noroc, a luat doar un gol, în loc de vreo 5. Cred că nimeni nu poate opri Real-ul. Nici măcar Bayern.