Se pare să ne aflăm în preajma celui de al treilea război mondial – probabil, ultimul. În halul de saturație nucleară la care s-a ajuns datorită impotenței și indolenței ONU, omenirea se află în situația în care i s-au spulberat nu numai principii, valori și cutume fundamentale, ci tinde să-i dispară și elementarul instinct de conservare ce ne-a sprijinit dăinuirea prin veac. Despre război vorbim la modul inert, pasiv și indecent de neimplicat: morții se rânduiesc cuminți în statistici sub semnul lui „asta e!”, se năruiește oraș ucrainean după oraș, fiecare zi aduce alt convoi de uciși, dar câtă vreme totul se petrece în curtea altuia, fie și vecin, realitatea hâdă o vedem ștearsă și blurată. Până n-o să trăsnească prima dronă adevărată pe strada ta și n-or să-ți spulbere câțiva megieși, nu văd nădejde să ne dumirim că tot ceea ce ni se întâmplă estre tragedie reală, nu show televizat.
Paradoxal, taman astfel de împrejurări în care se spune că muzele se-nchid în tăcere resemnată par mai prielnice descătușării baierelor umorului! Cum printre cele nouă muze nu se află și una a umorului, putem recurge, cerându-i ocrotire, Thaliei, muza comediei, că-i pură comedie să vezi cum ditamai lumea înțeleaptă și luminată a ajuns în pragul autodistrugerii prin proprie voie și dorință! Există, zice-se, un adjuvant în încercarea noastră de a mai ostoi corbii războiului: umorul, ca verificat mecanism de apărare. Și cine-s acum cei mai veseli? Taman basarabenii, cărora tocmai le-a fluierat glonțul pe la ureche, și ucrainenii, de peste patru ani pătimitori ai dezastrelor războiului! Și unii, și ceilalți au năpădit televiziunile aflate în căutare de veselie tonică aptă să mai ogoiască barem războiul etern ce macină politicalele de-acasă.
Au trecut și-n tele-postate vecine: de pildă, Antena 1 l-a luat în ocrotire pe umoristul (altfel, cum să-i spun?) din Chișinău Ion Țigănescu (care ne propune un motto cam câș, ”Umor versus război”, câtă vreme „versus” în latină înseamnă „către”), autor care, din așteptata tramă (și dramă) a războiului iscat de Putin a ales să ridiculizeze… generalii români! Tot de la Chișinău a pornit și expoziția (chiar foarte faină!) „Războiul transpus în pictură” – autor Serhii Bojko, alți basarabeni „la temă” sunt cât se poate de prezenți în alte emisiuni și simeze de dincolo și dincoace de Prut.
Ucrainenii au inventat mamele-le, o revărsare scenică a hazului de necaz. Umor amar, politizat, la construirea căruia se implică actori binecunoscuți – de unde și interesul și acoperirea maximă. Mamele-le, între altele, sunt un bun prilej de a atrage apăsat atenția generală asupra ororilor putiniste.
La noi, lumea stand up comedy este uimitor de bine garnisită, dar, cel puțin deocamdată, prea puțin interesată de relația umor-război: chiar dac-o trec la loc de frunte în sumar, o uită după a treia poantă, așa că l-am putut trece în catastif mai degrabă pe „Varză” (Daniel Ilie), inclus în pluton fiindcă investighează lumea armatei și perimetrul cazărmii…
Altfel, o mulțime pestriță de pretendenți anunță incursiuni în armata umorului, spre a sări repede acolo unde se simt mai bine – bancuri amestecate, blegi și amărâte – un reper, Radu Carbon pe TikTok: „Știi cum faci economie? Nu mai cumperi sopon” (hohote!). Comparați cu umorul plin de miez, haz și spirit din vremea lui Tănase: „Rău era cu der, die, das / Da-i mai rău cu <davai ceas> / De la Nistru pân-la Don / Davai ceas, davai palton”. Și-l recita cu rușii în sală!
Chestiunea cea mai delicată rămâne calitatea textelor: puține memorabile, câteva acceptabile, cele mai multe pirpirii, făcături și improvizații, dacă nu toate grosiere, oricum pe-acolo. Nu-i o noutate că Bulă a răposat de mult: cum și de ce să râzi azi de isprăvile unui tăntălău, când tonți înfipți mișună brownian în jurul nostru, iar televiziunile avide de rating îi ridică la rang de modele? Ni se pare firesc să importăm toate cele, de la pătrunjel la scobitori, așa că acum importăm și bancurile altora, pe care, cel mult, le actualizăm. Foarte slab umorul la Radioul național, unde se readuc mereu în eter texte din vremea în care, sub imperiul cenzurii, se putea scrie doar despre chelneri și soacre. Le salvează actorii minunați de altădată, îi revedem cu bucurie, dar le-au fost puse în gură texte cu umor căznit. Emisiunile zis umoristice de sâmbătă seara au tot ce vrei, muzică săltăreață, giumbușlucuri tehnice, surprize sonore, lipsindu-le doar atât: umorul. Revistele umoristice, atâtea câte mai sunt, mizează insistent pe acroșajul politic și, peste 5-10 ani, cutare glumă va trebui însoțită de trimiteri în josul paginii care s-o decripteze.
Omul de spirit, fie el savant, scriitor, politician, sportiv, de ce nu și cleric, nu mai e la modă. Ce mare vorbă de duh păstrează stenogramele dezbaterilor parlamentare ale ultimelor trei decenii, în afara grobienei invitații la… numărarea ouălor? Mari personalități din fila istoriei au rămas în amintirea românilor și datorită replicilor de haz inteligent cu care-și presărau ieșirile în public. S-au dus! Și totuși, vrând-nevrând, suntem obligați să-l ascultăm pe Voltaire: „Să râdem, fiindcă, până la urmă, cu asta ne alegem!”
