Cu ajutorul divin, poate…

Iată-ne ajunşi şi în ziua hotărâtoare, cea în care vom putea vedea „pe viu” unde se află în mod real echipa reprezentativă de fotbal a României, dincolo de ceea ce visăm, ceea ce sperăm ori ceea ce ne-ar mai lumina existenţa în aceste zile străbătute de la un capăt la celălalt al planetei de un izvor nesecat de nebunie. Sigur că orice român normal ar dori să-şi vadă echipa câştigând (dacă se poate, chiar la scor…) şi pregătindu-se pentru adevărata „finală” a barajului, de peste câteva zile, care ne-ar putea asigura viză de Statele Unite. Este un fapt cunoscut acela că un eveniment fotbalistic major are atât componenta matematică, a rezultatelor şi clasamentului, cât şi cea emoţională, în cazul în care şi echipa ta se număra printre cele alese. Ştiţi şi ce am mai spus chiar eu în numeroase rânduri: că un Campionat Mondial la care te uiţi ca la „Lacul lebedelor” (ca la un spectacol, şi atât!), fără să urli, să înjuri, să chiui de bucurie şi apoi să o iei de la capăt, la următorul meci al alor tăi, n-are absolut niciun haz, aşa că mai bine te uiţi la un film… chiar şi vreun documentar despre viaţa păianjenilor! Logica şi cifrele ne spun că n-avem aproape nicio şansă diseară, valoarea loturilor (echivalată în sumele de transfer de pe site-urile specializate) fiind net în favoarea turcilor. De asemenea, prestaţiile celor chemaţi la naţionala României sunt departe de a ne da mari speranţe. Totuşi, aşa cum spunem aproape toţi, poate că Dumnezeu îşi întoarce încă o dată faţa spre noi şi îi dă o lecţie de iubire „oponentului” său, Allah! Aş zice că un prim semn în acest sens ne-a dat deja, trimițându-ni-l pe Ionuţ Radu sub formă de înger păzitor… al porţii!… care pentru întreaga naţie poate deveni chiar Poarta Raiului! Doamne ajută! Hai, România!