Timp de trei zile, de vineri până duminică, se vor disputa partidele etapei a XXIII-a Ligii Naționale de handbal masculin. Formația CSU Suceava, care a reușit un parcurs foarte bun în acest sezon, fiind clasată pe locul al șaselea în ierarhie, la doar un singur punct în spatele celor de la CSM București, are o misiune foarte dificilă în această rundă. Universitarii vor evolua pe terenul ocupantei poziției a doua, CSM Constanța, sâmbătă, cu începere de la ora 18.00. Va fi un duel interesant între gruparea condusă de selecționerul României, George Buricea, care are cea mai bună apărare din campionat, și o echipă suceveană care excelează pe faza de atac, o confruntare în care formația de pe Litoral pornește cu prima șansă.
Antrenorul universitarilor, Bogdan Șoldănescu, nu va putea conta nici de această dată pe serviciile jucătorilor Darius Makaria și Alex Bologa, care sunt în continuare accidentați.
Programul etapei a XXIII-a:
CSM București – U Cluj
CSM Sighișoara – HC Buzău
CSM Constanța – CSU Suceava
CSM Vaslui – SCM Poli Timișoara
Potaissa Turda – Dinamo
CSM Focșani – Steaua
Minaur Baia Mare – CSM Bacău
Clasament
1 Dinamo București 22 22 0 0 838-602 66
2 CSM Constanța 21 18 1 2 651-523 55
3 Minaur Baia Mare22 15 3 4 682-622 48
4 Potaissa Turda 22 13 3 6 731-684 42
5 CSM București 22 11 2 9 613-597 35
6 CSU Suceava 22 11 1 10 704-730 34
7 HC Buzău 22 9 4 9 663-664 31
8 CSM Bacău 22 9 3 10 635-676 30
9 CSM Focșani 22 6 5 11 590-639 23
10 Steaua București 21 6 2 13 599-647 20
11 SCM Poli Timișoara 22 5 2 15 574-645 17
12 CSM Vaslui 22 4 3 15 582-632 15
13 CSM Sighișoara 22 5 0 17 555-656 15
14 Universitatea Cluj 22 4 1 17 598-708 13