Echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a încheiat acest sezon al naționalelor pe locul șase din cele mai bune opt echipe din țară, la turneul final ce a avut loc, zilele trecute, la Sighișoara. Echipa pregătită de Vasile Boca și Ioan Tcaciuc a început jocurile din grupă cu o partidă în compania celor de la CSSM Bacău. Sucevenii au început mai timid prima repriză și la pauză aveau un handicap de cinci goluri. În partea secundă au jucat mult mai bine și au condus în mai multe rânduri, dar în ultimele cinci minute, pe fondul unor greșeli nepermise, au cedat cu scorul de 31 – 33. În meciul doi, scenariul primei reprize s-a repetat în disputa cu Dinamo Brașov, echipă ce a condus cu cinci goluri la pauză. Repriza a doua a fost una în care apărarea a funcționat mai bine, multe din acțiuni fiind finalizate pe contraatac, iar finalul de meci a fost gestionat foarte bine, sucevenii având șansa după această victorie să lupte pentru calificarea pe locurile 1-4, împotriva echipei CSȘ Galați.
Jocul cu Galațiul a fost unul în care presiunea competiției și-a spus cuvântul, iar lipsa unor asemenea meciuri cu miză a fost resimțită din plin de suceveni. Echipa lui Vasile Boca a avut opt eliminări de 2 minute, doi dintre sportivi fiind eliminați definitiv, după a 3-a eliminare, rezultatul final fiind 30-22 pentru CSS Galați.
Universitarii au jucat pentru locurile 5 – 6 cu Academia de Handbal Minaur Baia Mare
După această înfrângere, universitarii s-au clasat pe locul III în grupă și au jucat pentru locurile 5-6 în clasamentul general în compania celor de la Academia de Handbal Minaur Baia Mare. CSU Suceava a rulat tot lotul, folosind în special jucătorii ce au intrat mai puțin, iar băimărenii au câștigat în final cu scorul de 38 – 27 un meci în care miza era mult mai mică decât cea din finale.
CSU Suceava a reușit astfel o primă participare la un turneu final cu generația 2002-2003, clasarea pe locul 6 fiind considerată una bună de antrenorul Vasile Boca, care speră ca-n viitor această generație să aibă parte de clasări mai bune în fazele finale.
„Vreau să felicit toți componenții echipei, care pe durata întregului an au muncit mult pentru acest loc 6. E o performanță bună, în condițiile în care la startul campionatului au fost înscrise peste 60 de echipe. Poate cu puțină atenție în plus am fi putut accede în locurile 1-4, dar în meciul cu Galațiul lipsa de experiență și-a spus cuvântul. A fost un turneu în care cu toții am trecut prin mai multe experiențe ce cred c-o să ne prindă extrem de bine în viitorul apropiat. Țin să-i mulțumesc foarte mult lui Ioan Tcaciuc, care a fost alături de noi, sper ca în viitor să se alăture acestui proiect, pentru că avem mare nevoie de experiența lui. La anul o să facem pasul către juniori II, etapă în care putem spune că începe cu adevărat handbalul de performanță. Important este să rămânem cât mai omogeni, sperăm chiar să reușim întărirea acestei grupe. Vreau să mulțumesc foarte frumos tuturor celor care au fost aproape de noi pe parcursul întregului an, părinților, conducerii clubului, conducerii Școlii «Ion Creangă», cât și celor care ne-au ajutat la buna desfășurare a tuturor evenimentelor”, a declarat antrenorul Vasile Boca.
CSU Suceava a participat la turneul final de la Sighișoara cu un lot format din sportivii: Bogdan Baltaru, Andrei Andone, Andrei Citron, Paul Smocot, Teodor Brînzac, Ștefan Jităreanu, Giorgio Cantoreanu, Eusebiu Fedic, Daniel Stanciuc, Iustin Ivan, Iulian Rosu, Cristian Bejinariu, Daniel Burac și Florin Boaru.
În perioada 8-11 iunie, la Bacău va avea loc turneul final al juniorilor IV, CSU Suceava fiind repartizată în grupa a II-a, alături de echipele Academia de Handbal Minaur Baia Mare, CSM Ploiești și HC Adrian Petrea Reșița.
Handbal, juniori III
CSU Suceava a terminat a șasea pe țară la turneul final
