Echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a bifat prima remiză din acest sezon al Campionatului Național, chiar în derby-ul pentru locul II, cu LPS Piatra Neamț, scor 27 – 27. Partida ce s-a disputat duminică în sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 9 „Ion Creangă” din Suceava a fost una foarte echilibrată, cu o singură desprindere a elevilor lui Vasile Boca, înainte de pauză, când s-au dus la trei goluri, scor 15 – 12.
Universitarii au început modest a doua repriză și au primit patru goluri la rând, iar apoi ambele echipe au mers cap la cap până la final. La scorul de 27 – 26, când aveau atacul și superioritate numerică, sucevenii s-au grăbit și au pierdut mingea, au fost egalați, iar la următorul atac oaspeții au interceptat mingea și au pierdut-o la rândul lor, dar gazdele n-au putut să înscrie golul victoriei.
„A fost un joc foarte echilibrat, iar rezultatul este unul echitabil, cele două echipe fiind la aceeași valoare, asta deși ne-am fi dorit să câștigăm. Nu știu de ce cam la fiecare meci începem modest partea a doua, așa cum am pățit și acum, după ce am fost egalați de la un avans de patru goluri. Mulțumim tuturor celor ce ne-au susținut, în special părinților, care au făcut o atmosferă extraordinară și sunt tot timpul alături de noi din toate punctele de vedere”, a explicat antrenorul Vasile Boca. Pentru CSU Suceava, Teodor Brânzac a marcat 9 goluri, Daniel Stanciuc – 7, Ștefan Jităreanu – 6, Iulian Roșu – 3, iar Iustin Ivan și Emilian Huțuleac, câte un gol fiecare.
Între 10 și 12 noiembrie, CSU va participa la primul turneu de sală, ce va avea loc la Vaslui, sucevenii intenționând să organizeze al doilea turneu de sală, ce este programat în luna decembrie.
Tot în etapa a 7-a, cealaltă reprezentată a orașului în acest campionat, LPS Suceava, pregătită de Iulian Dugan, a reușit a doua victorie din sezon, 26 – 23 la LPS Botoșani, după ce la pauză scorul era egal, 13 – 13.
Clasamentul seriei I
1. LPS Vaslui I 6 5 1 0 173 – 106 11
2. LPS Piatra Neamț 6 4 2 0 174 – 127 10
3. CSU Suceava 6 4 1 1 186 – 156 9
4. ACS Campionii Vaslui 6 3 0 3 166 – 179 6
5. LPS Suceava 6 2 0 4 135 – 152 4
6. LPS Iași 6 1 0 5 127 – 163 2
7. LPS Botoșani 6 0 0 6 109 – 187 0