CSU Suceava a pierdut prima confruntarea oficială din acest an, 31-22 cu Dinamo București, în deplasare, un meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naționale. Chiar dacă au avut în față o echipă bucureșteană deosebit de valoroasă, angrenată după mulți ani în lupta pentru titlu, handbaliștii pregătiți de Petru Ghervan și Răzvan Bernicu au început meciul curajos. „Studenții” au condus cu 6-4 și cu 7-5, izbutind să păstreze echilibrul partidei până în minutul 25.
Finalul primei părți a aparținut însă „alb-roșilor”, care au speculat fiecare greșeală a adversarilor, astfel că au intrat la cabine cu un avantaj de 4 goluri, 14-10. Chiar dacă sucevenii au luptat pentru fiecare minge și în repriza a doua, mult mai experimentata echipă gazdă a jucat o partitură tactică eficientă și inteligentă, care nu le-a dat posibilitatea „studenților” să revină amenințător. Ba mai mult, în ultimul sfert de oră avansul gazdelor a crescut constant, finalul consimțind o victorie clară a gazdelor, la o diferență de 9 goluri.
„Am întâlnit o echipă Dinamo care traversează o perioadă excelentă și care în această formulă poate să câștige campionatul. Am făcut un joc bun, chiar dacă această partidă va conta mai puțin pentru noi în perspectiva play-out-ului. În prima repriză, beneficiind și de inspirația portarului Spiridon, tinerii noștri jucători au jucat fără inhibiții în fața unei echipe mult mai valoroase. În repriza a doua, și pe fondul unor decizii ale arbitrilor care ne-au dezavantajat, dinamoviștii au reușit să se distanțeze”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
CSU Suceava: Spiridon, Marocico – Burlacu (8 goluri), Târzioru (5), Gavrilovic (4), Petrea (2), Bursuc (2), Trifkovic (1), Davidovic, Popovici, Eros, Costea, M. Sandu, Preda.
Următorul meci de campionat al echipei sucevene va avea loc pe data de 14 februarie, când va primi în sala Liceului cu Program Sportiv vizita grupării Dunărea Călărași.
Rezultate înregistrate în etapa a XVII-a:
HC Odorhei – Steaua București 31-22
Dinamo București – CSU Suceava 31-22
HC Vaslui – HCM Constanța 25-25
Minaur Baia Mare – Știința Municipal Bacău 28-24
Potaissa Turda – Poli Timișoara 26-25
Partida Dunărea Călărași – CSM București s-a jucat după închiderea ediției.
Energia Lignitul Târgu Jiu a stat în această rundă.
Clasament
1 HC Odorhei 15 10 3 2 411-382 33
2 Minaur Baia Mare 16 11 0 5 417-391 33
3 Dinamo București 16 10 2 4 433-396 32
4 HCM Constanța 16 8 3 5 448-421 27
5 Dunarea Călărași 15 9 0 6 393-375 27
6 CSM București 14 8 2 4 401-387 26
7 Știința Bacău 16 6 4 6 408-403 22
8 Steaua București 16 6 1 9 438-454 19
9 HC Vaslui 16 5 4 7 414-436 19
10 Potaissa Turda 16 6 1 9 435-459 19
11 Poli Timișoara 16 5 1 10 437-437 16
12 Energia Târgu Jiu 15 3 0 12 374-418 9
13 CSU Suceava 15 2 3 10 346-396 9
Handbal masculin
CSU Suceava a pierdut clar disputa din Capitală, cu Dinamo
