Echipa de handbal juniori III a Clubului Universitar din Suceava, formată în majoritate din elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava, a reușit o prestație foarte bună la turneul II din Campionatul Național, turneu pe care l-a găzduit la sala Liceului cu Program Sportiv. Elevii antrenorului Vasile Boca au reușit să câștige toate cele trei meciuri disputate și să treacă pe poziția a II-a în clasamentul seriei A.
La debut, CSU Suceava a trecut fără probleme de ACS Campionii Vaslui cu scorul de 40 – 28, după ce la pauză a avut 18 – 11, iar mai apoi a câștigat la fel de clar disputa cu LPS Iași, scor 35 – 22, la pauză 17 – 9.
Ultimul meci al turneului a fost și derby-ul dintre ocupanta locului II, CSU, și cea a locului III, LPS Piatra Neamț, cele două echipe fiind despărțite de un singur punct. După un început mai slab, în care cei de la LPS Piatra Neamț au reușit să fie la conducerea jocului, 7-5 în minutul 7 și 14-13 în minutul 20, CSU a preluat conducerea, reușind să intre la pauză cu un avantaj de două goluri, scor 18-16. Repriza a doua a început excelent pentru suceveni, care în minutul 35 s-au desprins decisiv la 7 lungimi, scor 26-19, la sfârșitul celor 50 de minute scorul final fiind 33-30 pentru CSU Suceava.
„Suntem mulțumiți de acest turneu, în care după cele trei victorii am reușit să trecem pe locul II, loc pe care ne propunem să rămânem până la finalul campionatului. Băieții noștri au fost concentrați la maximum în fiecare joc și vreau să îi felicit pentru asta. Meciul împotriva celor din Piatra Neamț a fost unul extrem de plăcut, în care am arătat ca o adevărată echipă. Ne așteaptă un retur greu, în care trebuie să muncim mult pentru a întâlni adversari accesibili la primul turneu semifinal. Felicitări copiilor pentru acest turneu și multe mulțumiri părinților care ne-au încurajat. Mulțumiri frumoase conducerii și catedrei de educație fizică și sport a Școlii Gimnaziale «Ion Creangă» Suceava, fără de care acest proiect ar fi foarte greu de derulat, cât și Liceului cu Program Sportiv pentru tot sprijinul acordat”, a declarat antrenorul Vasile Boca.
Lotul CSU Suceava și numărul de goluri marcate de fiecare jucător la acest turneu: Bogdan Baltaru și Andrei Andone – portari, Teodor Brînzac – 25 de goluri, Cristian Bejinariu – 9, Eusebiu Fedic – 12, Claudiu Stejar – 3, Iustin Ivan – 3, Daniel Stanciuc – 16, Ștefan Jităreanu – 26, Iulian Roșu – 8, Paul Smocot – 1, Florin Boaru – 3, Iustin Boghean – 1 și Daniel Burac – 1.
Cealaltă reprezentantă a municipiului, LPS Suceava, pregătită de Iulian Dugan a disputat două meciuri la acest turneu, bifând o victorie cu 29 – 21 în compania celor de la LPS Botoșani și un eșec, 13 – 24, cu liderul LPS Vaslui I.
În perioada 17-21 decembrie, patru dintre componenții echipei universitare, Teodor Brînzac, Ștefan Jităreanu, Cristian Bejinariu și Iulian Roșu, vor participa la stagiul de pregătire coordonat de Federația Română de Handbal, în vederea formării lotului național de juniori mici.
Clasament
1. LPS Vaslui I 12 11 1 0 332 – 217 32
2. CSU Suceava 12 9 1 2 375 – 303 25
3. LPS Piatra Neamț 12 7 2 3 341 – 258 22
4. ACS Campionii Vaslui 12 4 1 7 319 – 365 17
5. LPS Suceava 12 3 1 8 255 – 297 15
6. LPS Iași 12 5 0 7 278 – 327 15
7. LPS Botoșani 12 0 0 12 237 – 370 0
Bonus
* LPS Iași (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Suceava (8pts – respectare cerințe talie)
* LPS Vaslui I (9pts – respectare cerințe talie)
* LPS Piatra Neamț (6pts – respectare cerințe talie)
* CSU Suceava (6pts – respectare cerințe talie)
* ACS Campionii Vaslui (8pts – respectare cerințe talie)