CSU Suceava a început să-și structureze lotul pentru sezonul viitor



Portarul George Șelaru va reveni din vară la CSU Suceava. Foto Turdanews.ro
Portarul George Șelaru va reveni din vară la CSU Suceava. Foto Turdanews.ro

Formația de handbal masculin CSU Suceava, clasată pe locul al șaptelea în ierarhia Ligii Zimbrilor cu două etape înainte de finalul stagiunii în curs, a început deja să-și facă planurile pentru sezonul următor. Astfel, conducerea clubului a anunțat că a prelungit contractele a trei jucători de bază, este vorba de portarul Darius Makaria, pivotul Alexandru Bologa și interul stânga Andrei Bruj.
„Munca depusă de-a lungul anilor la această echipă, nu doar de mine, ci de toți colegii, m-a făcut să continui la Suceava. Și, cel mai important, unitatea din vestiar! Cred că asta s-a văzut și în jocul nostru”, a declarat Darius Makaria.
Portarul băimărean a ajuns la Suceava în urmă cu patru ani, de la Cavigal Nice Handball (Franta Pro Ligue). Anterior, Darius Makaria a mai jucat pentru CSM București, Dinamo București, BM Sinfín și CB Benidorm, cu ultimele două în prima ligă a Spaniei.
La capitolul veniri, CSU Suceava a oficializat transferul fostului internațional de seniori al României George Șelaru. Este în fapt o revenire, întrucât experimentatul portar în vârstă de 37 de ani a evoluat cu succes pentru „alb-albaștri” în trecut. „Sunt foarte fericit să mă întorc la Suceava, în ««familia»» din care am simțit tot timpul că fac parte. Abia aștept să ne revedem la sală!”.
George Șelaru a jucat în ultimele patru sezoane pentru Potaissa Turda. Înainte a mai evoluat la CSM Medgidia, HCM Constanța, Energia Pandurii Târgu Jiu, CSU Suceava și Dunărea Călărași.



Recomandări