După ce Curtea de Conturi a sesizat unele nereguli și a blocat contractele de finanțare dinspre Primărie și Consiliul Județean către echipa de handbal, situația CSU Suceava a devenit una dramatică. Ca o consecință a lipsei acute de fonduri, mai mulți handbaliști importanți ai clubului, în frunte cu portarii Șelaru și Stănescu și continuând cu jucătorii de câmp Chiruț, Șoldănescu, Starikov, Bursuc, Țuțu și Smeu, au părăsit Suceava în această vară fără prea mari regrete. Oficialii clubului aveau în plan restructurarea lotului în jurul experimentaților Pralea, Acatrinei, Gavriloaia, Mitrea, Cântec sau Amihăesi, numai că prelungirea stării de incertitudine de la club i-a făcut și pe aceștia din urmă să ia tot mai serios în calcul o despărțire de CSU. Internaționalul Acatrinei va ajunge cel mai probabil la Târgu Jiu, Pralea și Gavriloaia au printre variantele de transfer și formația CSM Călărași, în vreme ce Cântec sau Amihăesi s-au putea întoarce la Oradea. „Deocamdată se va merge doar pe finanțarea de la Universitatea «Ștefan cel Mare», urmând ca la începutul săptămânii viitoare să primim și o poziție oficială din partea Primăriei și a Consiliului Județean. În condițiile în care am fost anunțați că salariile se vor reduce din nou drastic, va fi greu, dacă nu imposibil, să mai putem păstra vreun jucător reprezentativ din vechea gardă. Cu finanțarea actuală și cu lotul care a mai rămas, va fi greu să facem față în Liga Națională în sezonul viitor, de aceea nu trebuie scoasă din calcul nici o participare în Divizia A”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Din cauza incertitudinii cu care se confruntă gruparea suceveană, ediția din acest an a Memorialului“Mihai Mironiuc” nu se va mai ridica la nivelul din edițiile precedente. Vor avea loc doar două meciuri în Sala Liceului cu Program Sportiv, vineri de la ora 17.30 și sâmbătă de la 10.00, în compania grupării HC Vaslui.
În ultimii zece ani, CS Universitatea a fost o bună ambasadoare a județului și a sportului sucevean. Pe plan internațional, „studenții” se pot lăuda cu patru participări în Cupa Challenge, acolo unde au disputat ultimul act în sezonul 2008-2009, iar în primăvara acestui an au ajuns până în semifinale. În Liga Națională, Universitatea a etalat un joc modern, devenind un nume respectat printre iubitorii handbalului. Ediția de campionat 2010-2011 a fost cea mai fructuoasă din acest punct de vedere, fiind încununată cu locul 3 național.