CSU din Suceava continuă să promoveze la prima echipă tineri din propria pepinieră

Internaționalul de cadeți Codrin Radu a debutat pentru prima echipă a „universitarilor”
Internaționalul de cadeți Codrin Radu a debutat pentru prima echipă a „universitarilor”

CSU din Suceava s-a deplasat săptămâna aceasta în Ardeal, pentru a susține două meciuri de pregătire, la Turda, în compania vicecampioanei Ligii Zimbrilor, Potaissa.
În primul joc, disputat joi seară, gazdele s-au impus cu scorul de 30-27, după ce la pauză scorul a fost egal, 14-14. Partida revanșă, care a avut loc vineri, s-a încheiat tot cu victoria celor de la Potaissa, cu 32-30 (18-15), la capătul unui meci la fel de echilibrat.
Cu acest prilej a debutat pentru prima echipă a „universitarilor” foarte tânărul Codrin Radu, în vârstă de doar 16 ani, component al echipei naționale de cadeți a României.
Pe 29 august, în prima etapă a ediției de campionat 2021-2022 a Ligii Zimbrilor, CSU din Suceava va evolua pe terenul nou promovatei Universitatea Cluj.

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului