Handbal

CSU din Suceava continuă programul meciurilor de pregătire din intersezon

„Universitarii” arată o formă bună în amicale
„Universitarii” arată o formă bună în amicale

După weekendul reușit de la Baia Mare, acolo unde au izbutit să învingă formațiile de primul eșalon Potaissa Turda (33-28) și CSM Odorheiu Secuiesc (34-31) în cadrul Memorialului „Lascăr Pană”, handbaliștii de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava s-au pregătit în localitate zilele acestea.
„Ne bucurăm că am trecut de aceste jocuri sănătoși. Au fost două meciuri de pregătire utile, prilej cu care am rulat tot lotul de jucători. Băieții au arătat poftă de joc, iar evoluția lor ne-a dat o doză de încredere în perspectiva viitorului sezon al Ligii Zimbrilor. Scopul acestor meciuri test este să verificăm diferite formule de joc și să o găsim pe cea mai potrivită în perspectiva meciurilor de campionat care ne așteaptă”, a declarat antrenorul secund al „universitarilor”, Bogdan Șoldănescu.
În continuarea programului de pregătire din intersezon, „alb-albaștrii” vor susține o „dublă” la Bacău, cu echipa CSM, din localitate, în zilele de 12 și 13 august, după care se vor confrunta cu CSM Focșani, pe 20 august, în deplasare, și pe 26 august, pe teren propriu.
CSU din Suceava va începe ediția de campionat 2022-2023 a Ligii Zimbrilor pe data de 31 august, în deplasare, cu Minaur Baia Mare.

Recomandări

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii