Handbal

CSU a ratat dramatic calificarea în finala Cupei Challenge



După 23-21 în meciul tur, CSU Suceava a cedat în manșa secundă cu scorul 27-24 în Luxemburg, în fața grupării Handball Esch
După 23-21 în meciul tur, CSU Suceava a cedat în manșa secundă cu scorul 27-24 în Luxemburg, în fața grupării Handball Esch

După 23-21 în meciul tur, CSU Suceava a cedat în manșa secundă cu scorul 27-24 în Luxemburg, în fața grupării Handball Esch, pierzând la mustață calificarea în finala Cupei Challenge. Dată fiind miza partidei, confruntarea retur dintre Handball Esch și CSU Suceava a fost deosebit de tensionată și plină de răsturnări spectaculoase. Începutul de meci a aparținut gazdelor, care în minutul 8 conduceau deja cu 5-2, pe fondul lipsei de inspirație a sucevenilor pe faza ofensivă. Beneficiind și de această dată de forma excelentă a portarului Șelaru, ai noștri au revenit însă rapid în joc și după alte 8 minute treceau pentru prima oară în avantaj, 6-7.
Jocul în viteză al sucevenilor a continuat să facă șah-mat apărarea gazdelor, astfel că în minutul 25 tabela de marcaj înregistra o diferență de patru goluri în favoarea Universității, scor 8-12. La fel ca în meciul tur, însă, sucevenii au alternat perioadele de joc sublim cu căderi inexplicabile, astfel că handbaliștii gazdă au remontat rapid handicapul, „studenții” mai având la jumătatea disputei doar un singur gol avans, 13-14.
Pe fondul unui joc din ce în ce mai dur propus de luxemburghezi și al unui arbitraj care a retezat din elanul nostru în câteva momente cheie, gruparea din Esch a izbutit să echilibreze din nou disputa, în minutul 42. În scurt timp scorul a devenit 20-18 în favoarea amfitrionilor, după ce sucevenii au fost nevoiți să suporte handicapul unei duble eliminări. Bucuria fanilor gazdelor n-a durat însă mult, pentru că ai noștri s-au mobilizat așa cum trebuie, trecând din nou în avantaj în minutul 52, 20-21.
Finalul partidei avea să fie însă unul cu adevărat nerecomandat cardiacilor. Încurajați frenetic din tribune și conduși exemplar din teren de cel mai bun om al lor, Muller, handbaliștii din Luxemburg au ajuns să conducă cu scorul 26-23 în minutul 59, beneficiind, ce-i drept, și de erorile tot mai dese din jocul sucevenilor, care au ratat nepermis de mult pe contraatac, neizbutind să speculeze nici momentele în care beneficiau de avantajul omului în plus.
Așadar, la scorul de 26-23 cu 45 de secunde înainte de final, „studenții” se aflau în atac, beneficiind și de superioritate numerică în teren. Când mai erau doar 17 secunde de joc, Chiruț a reușit să marcheze, iar tabela indica 26-24, scor de calificare pentru suceveni. Finalul a fost de-a dreptul incandescent, Șoldănescu a fost eliminat, sucevenii s-au precipitat pe faza de apărare și au primit gol în ultimele clipe, pierzând totodată și biletele pentru finală.
Per ansmblu, handbaliștii pregătiți de Răzvan Bernicu n-au lăsat senzația că ar fi în vreun fel inferiori adversarilor din Luxemburg, calificarea fiind pierdută în bună măsură în meciul tur de la Suceava, când n-au reușit să conserve așa cum trebuie un avantaj de șase goluri pe tabela de marcaj.
CSU Suceava: Șelaru, Stănescu – Mitrea (1), Roșu, Petrea (1), Starikov (1), Bursuc (1), Țuțu (3), Amihăesi, Țigănașu, Burlacu, Șoldănescu (1), Acatrinei (4), Gavriloaia (5), Chiruț (7).



Recomandări