RACHETOMODELISM

CSTA Suceava s-a întors cu jumătate din medaliile Campionatului Național

CSTA Suceava s-a întors cu jumătate din medaliile Campionatului Național
CSTA Suceava s-a întors cu jumătate din medaliile Campionatului Național

Sportivii Clubului Sporturilor Tehnico Aplicative Suceava au reușit cea mai bună performanță din ultimii 10 ani, câștigând nu mai puțin de 35 de medalii din cele 72 puse la bătaie în cadrul Campionatului Național de Rachetomodele, desfășurat în acest an la Sibiu. La finalul acestei competiții, CSTA Suceava a ocupat detașat prima poziție în clasamentul pe cluburi. În concursul individual, sucevenii au reușit 9 medalii de aur, dintre care, la seniori, câte două prin Liviu Botușan și Ioan Catargiu, și una prin Sorina Dranca, în timp ce la juniori, Andrei Albu și Andrei Moroșan, au adus clubului lor câte două medalii. Tot la individual, Bogdan Torodoc și Liviu Botușan au obținut câte o medalie de argint la seniori, iar Andrei Lesenciuc, o medalie de aceeași culoare la juniori. Ultimele două medalii au fost de bronz, Ștefan Brădățan și Liviu Botușan alegându-se cu câte o medalie în concursul seniorilor. În competiția pe echipe, CSTA Suceava a adunat la seniori, 5 medalii de aur, una de argint și 3 de bronz, iar la juniori, două de aur, și câte 4 de argint și bronz. În urma evoluțiilor foarte bune de la Cupa și Naționalele României, cinci dintre componenții echipei sucevene, Ioan Catargiu, Liviu Botușan, Cristian Nuțescu, Andrei Vaman și Andrei Moroșan vor participa cu echipa națională la Campionatul European, ce va avea loc în perioada 8 – 15 septembrie, în Slovacia. „Echipa noastră a fost cea mai apreciată de membrii federație de modelism, dovadă fiind și cele cinci convocări la lotul național. Sperăm ca sportivii noștri să se întoarcă și de la europene cu medalii, pentru ca acest sport să redevină o emblemă a Sucevei”, a declarat directorul CSTA Suceava, Vasile Bilius.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică