Volei, juniori III

CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni rămâne neînvinsă și după al doilea turneu



Echipa antrenată de Marius Stan merge șnur în campionat
Echipa antrenată de Marius Stan merge șnur în campionat

Cele două echipe din județul Suceava angrenate în Campionatul Național de Volei pentru juniori III, CSȘ „Nicu Gane” din Fălticeni și LPS CSȘ Suceava, au continuat evoluțiile bune și la cel de-al doilea turneu care a avut loc timp de două zile la Suceava. Tinerii voleibaliști fălticeneni pregătiți de antrenorul Marius Stan au reușit să-și mențină prima poziție în clasamentul grupei, grație celor trei victorii din tot atâtea meciuri bifate în turneul de la Suceava, și rămân neînvinși după șase partide disputate în acest sezon. CSȘ „Nicu Gane” a câștigat primul meci cu scorul de 3 – 1 la seturi în compania celor de la CSȘ Botoșani, echipă care a câștigat setul doi cu 26 – 24, după ce, la scorul de 22 – 16 pentru echipa din Fălticeni, antrenorul Marius Stan a introdus rezervele. Fălticenenii s-au impus lejer în setul trei cu 25 – 9 și au închis jocul în setul patru, după 25 – 20. În meciul al doilea, CSȘ „Nicu Gane” a trecut cu 3 – 0 de echipa gazdă pregătită de antrenorii Teodor Tamaș și Tudor Orășanu, pe seturi 25 – 13, 25 – 14 și 25 – 15, iar în ultimul meci a trecut cu 3 – 0 la seturi de VCM LPS Piatra Neamț.
„Ca și la primul turneu, echipa a mers bine și s-a impus în toate meciurile. Cu aceste șase victorii pot spune că-n proporție de 90% suntem calificați mai departe de pe primul loc. Dacă vom continua în aceeași notă și la turneul trei, atunci vom fi calificați și matematic de pe prima poziție la turneul semifinal. În acest sezon ne-am propus ca obiectiv să ajungem la turneul final și să luptăm pentru o medalie, așa cum am reușit sezonul trecut, când am devenit vicecampioni naționali”, a explicat antrenorul Marius Stan.
Aflată în luptă directă pentru locul doi, echipa Liceului cu Program Sportiv Suceava s-a impus cu 3 – 0 în fața contracandidatei la poziția secundă, CSȘ Botoșani, la capătul unui joc destul de greu și echilibrat. Ca și la primul turneu, sucevenii au trecut cu 3 – 0 de VCM LPS Piatra Neamț și și-au consolidat astfel locul doi în clasamentul grupei, după echipa din Fălticeni.
Cele două reprezentante ale județului au terminat jocurile oficiale în acest an, urmând să evolueze la turneul cu numărul trei în perioada 24 – 25 ianuarie, la Piatra Neamț.



Recomandări