Echipa de volei speranțe (juniori III) a Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni a participat zilele trecute la turneul final al Campionatului Național, ultimă fază în care a terminat pe locul 5 pe țară. Până la turneul final, echipa pregătită de antrenorul Ionel Ciocan a avut un parcurs foarte bun, calificându-se în fazele următoare de două ori, de pe locul I, din serie și de la turneul semifinal. În primul meci din grupele finale, fălticenenii au evoluat împotriva gazdelor de la CSȘ Blaj și au pierdut cu 1 – 3 la seturi, după primele două acte în care antrenorul Ionel Ciocan a menționat că arbitrii au greșit în favoarea adversarilor nu mai puțin de 22 de puncte, 10 în primul și 12 în al doilea. După acest meci, psihicul fălticenenilor a scăzut foarte mult, dovadă fiind și înfrângerile din celelalte două meciuri cu 0 – 3 în compania unor echipe pe care în acest sezon le-a învins fără probleme, CSȘ Buzău și LPS Bistrița. În meciul de clasament pentru locurile 5 – 8, elevii lui Ionel Ciocan au trecut cu scorul de 3 – 2 la seturi de CSȘ Botoșani, iar mai apoi în ultima partidă, cea pentru locurile 5 – 6, s-a impus în fața Buzăului, cu care a pierdut în grupe, scor 3 – 1 la seturi.
„Din păcate, în meciul cu gazdele din Blaj arbitrii au greșit 22 de puncte în primele două seturi în favoarea adversarului, iar acest lucru ne-a dat peste cap în meciurile ce-au urmat. Jucătorii noștri au picat psihic și au jucat cu frică mai apoi, iar de aceea am fost nevoit să improvizez și am pierdut cu două echipe pe care le-am învins până la turneul final. Am mers foarte bine până la turneul final și ne-am dorit o medalie, pe care cu siguranță o câștigam dacă nu eram dezavantajați în meciul cu gazdele de la Blaj. În cei cinci ani de când pregătesc această generație n-am pierdut așa cum am făcut-o aici și sper c-am învățat ceva, trecând peste instabilitatea specifică acestei vârste. Din campionatul viitor vom fi la juniori II și sper să stăm mult mai bine la capitolul psihic, deoarece avem o generație bună de jucători, ce pot mult mai mult”, a explicat antrenorul Ionel Ciocan.
CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni a folosit în acest campionat un lot format din sportivii: Cezar Ciubotariu, Ciprian Solcan, Teodor Macavei, Mihnea Ciocan, Răzvan Mogage, Eduard Toader, Pavel Coțovanu, Emanuel Corduneanu, Sabin Călugărița, Gabriel Romanică, Vlad Lungu, Sabin Hortopeanu, Robert Marian, Leonard Oanea și Sebastian Aciobăniței.