Echipa masculină de volei juniori III (speranțe) a Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni este angrenată în aceste zile în lupta pentru o medalie națională la turneul final al Campionatului Național ce se desfășoară la Dej. Cu un parcurs perfect în sezonul regulat, dar și la turneul semifinal, în care au pierdut doar un set, tinerii voleibaliști pregătiți de antrenorul Marius Stan au început meciurile din grupa din care fac parte cu o victorie în disputa cu CNNT Craiova, scor 3 – 0 la seturi. Fălticenenii au câștigat primul set cu 25 – 16, iar în setul doi le-au permis adversarilor să se apropie mai mult, dar până la urmă s-au impus cu 25 – 20. CSȘ „Nicu Gane” a încheiat în forță meciul, după un sec 25 – 7 în setul al treilea.
În meciul al doilea, contra celor de la CVM Tomis Constanța, elevii lui Marius Stan au avut o evoluție mai modestă, dar din fericire au reușit să se impună din nou cu 3 – 0 la seturi, 25 – 14, 25 – 18 și 25 – 15. Aseară, în ultimul meci al grupei, fălticenenii urmau să întâlnească formația CSȘ Botoșani, ce în primele două meciuri a învins Constanța cu 3 – 1 la seturi și a pierdut disputa cu Craiova în setul decisiv.
„Am reușit două victorii, dar nu am fost mulțumit de cum a arătat echipa. În meciul cu Constanța am practicat un joc dezordonat, în care nu prea s-au legat mingile, dar până la urmă e bine că am câștigat. Sper să ne concentrăm mult mai bine în meciurile ce urmează, mai ales în semifinale, unde mai mult ca sigur ne vom bate cu Rapid București. Îmi doresc foarte mult să terminăm acest sezon pe un loc de podium, dar asta va depinde în cea mai mare măsură de jucătorii noștri”, a explicat antrenorul Marius Stan.
Aseară, în ultimul meci al grupei, CSȘ „Nicu Gane” mai avea nevoie de două seturi în disputa cu Botoșani pentru a se califica matematic de pe locul I din grupă, astfel încât în semifinale să joace cu locul doi din cealaltă grupă.