Echipa de rugby juniori sub 19 ani a Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului continuă cu succes drumul către o medalie, după ce a reușit a patra victorie din tot atâtea meciuri disputate. Față de anii trecuți, campionatul se numește Divizia Națională de Juniori U19 și se aseamănă cu cele de la seniori, doar că echipa campioană și celelalte medaliate vor fi stabilite la finalul returului după locul din clasament, fără turneu play-out. Din acest motiv, rugbiștii humoreni abordează fiecare meci ca și cum ar fi cel decisiv, fiecare punct fiind important pentru clasamentul final. După trei victorii, din care una chiar pe terenul unei contracandidate la titlu, Steaua București, elevii antrenorului Florin Nistor au avut în etapa a patra o misiune destul de ușoară, în compania celor de la Timișoara U19, echipă fără victorie în acest sezon, pe care au învins-o cu 57 – 10. În prima parte, humorenii au făcut un joc foarte bun pe ambele compartimente, cu un joc colectiv și spectaculos pe placul spectatorilor, și-au respectat sarcinile și tactica de joc și cel mai important nu și-au subestimat adversarul, astfel că la pauză aveau deja 38 – 0. Repriza a doua a avut un ritm ceva mai scăzut, pe fondul unei relaxări premature a gazdelor, dar până la final CSȘ Gura Humorului a marcat în total nu mai puțin de 9 eseuri, din care la 6 au fructificat și transformările și au primit două încercări netransformate, scor final 57 – 10.
„Sunt mulțumit de băieții noștri, tocmai pentru au respectat în teren sistemul propus înaintea meciului. Pot spune că jocul e undeva la 70% din ce ne-am propus, dar suntem într-un trend ascendent și sper să ajungem cât mai repede la maxim, pentru a ne îndeplini obiectivul. Nu am avut accidentări și putem folosi din nou tot lotul de 22 de jucători într-un meci mai greu la Metrorex, acolo unde aștept aceeași determinare în teren”, a declarat antrenorul Florin Nistor.
În meciul cu Timișoara, tehnicianul humorean a rulat în teren toți cei 22 de jucători, mai exact, Covaliu(1 eseu), Iovu, Scolobiuc(2 eseuri), Strugariu, Burda, Isac, Herea, Varvaroi(1 e), Lăcătușu, C. Strugariu, Vaman, Plai(2 e și 4 tr.), Lupu(1 e și 1 tr.), Năstăsie, Nechita, Simerea, Moroșan, Olari, Chelaru, Elisei, Cremenițchi(1 e și 1 tr.) și Vârlan(1 e). După cinci etape, CSȘ Gura Humorului ocupă poziția a treia, la doar două puncte de primele două clasate, Baia Mare și Steaua, ultima având un meci în plus disputat.
Rezultatele etapei a 5-a
Focșani – CSS 2 Siromex 12-24
CSS3 Steaua – CTMRTF 83-0
Gura Humorului – Timișoara 57-10
Olimpia – Farul Constanța 22-10
Clasament
1. Siromex BM 4 4 0 0 200 – 30 4pb 20
2. Steaua U19 5 4 0 1 200 – 51 4 20
3. CSȘ Gura Humorului 4 4 0 0 115 – 50 2 18
4. Focșani 5 3 0 2 92 – 61 2 2 14
5. Olimpia U19 4 2 0 2 66 – 56 3 3 11
6. CSS Bârlad 4 2 0 2 55 – 123 1 9
7. Farul Constanța U19 5 1 0 4 72 – 106 2 6
8. CTMRTF București 4 0 0 4 38 – 152 2 2
9. Timișoara U19 5 0 0 5 46 – 255 0 0