Rugby, juniori U17

CSȘ Gura Humorului a reușit a treia victorie din tot atâtea meciuri jucate în acest sezon



CSS Gura Humorului s-a impus la scor în disputa de pe teren propriu cu CTTV Galați
CSS Gura Humorului s-a impus la scor în disputa de pe teren propriu cu CTTV Galați

În etapa cu numărul IV din Campionatul Național de rugby pentru juniori sub 17 ani, echipa Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului, pregătită de antrenorul Andrei Varvaroi, a reușit a treia victorie din sezon, din tot atâtea jucate, într-un meci pe teren propriu disputat în compania celor de la CTTV Galați, scor final 75 – 0. Humorenii au reușit să câștige și punctul bonus ofensiv în fața unei echipe ce nu le-a pus probleme în teren. În prima parte, gazdele au reușit nu mai puțin de 9 eseuri, la 8 dintre ele fructificând și transformările, iar la pauză era 61 – 0. În partea a doua, humorenii au făcut toate schimbările, dar jocul n-a mai fost la fel de spectaculos, ci unul în care au apărut greșeli.
„A fost un joc fără istoric, în fața singurei echipe din campionat cu care nu ar trebui să avem probleme. La pauză am făcut toate schimbările, iar echipa nu s-a mai sincronizat în teren cu ar fi trebuit, iar în plus au apărut probleme de îndemânare, iar spectacolul rugbistic n-a mai fost la fel ca-n prima parte. Ne pregătim pentru deplasarea de la Pantelimon, iar apoi vom avea trei meciuri foarte dificile, cu CNAV acasă, la Baia Mare, și din nou pe teren propriu cu principala candidată la titlu, CS Cleopatra Mamaia”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi.
În acest meci, pentru CSȘ Gura Humorului au marcat: Cioltan (3 eseuri), Nichitean (2 eseuri și 4 transformări), Vasilovici (1 eseu), Bandol (1 eseu), Barău (1), Ursache (1), Cătună (1), iar Alin Conache, 1 eseu și 6 transformări. Pe lângă marcatori, în teren au fost și sportivii: Țurcanu, Bârsan, Floriștean, Cojocariu, Bivol, Mureșan, Gîrdea, Antonesi, Limbosu, Buhăiescu, Tucaliuc, Sidău, Daraban, Pojar și Ajităriței.
În celelalte meciuri ale etapei, Cleopatra Mamaia a câștigat acasă cu 19 – 0 partida cu CNAV, CSM București s-a impus cu 20 – 8 cu CT Dinicu Golescu, iar ACSOV Pantelimon a stat.
Clasament
1. CS Cleopatra Mamaia 4 4 0 0 190 12 3 19
2. CSȘ Gura Humorului 3 3 0 0 111 31 1 13
3. CSȘ 2 Baia Mare 3 2 0 1 128 57 1 9
4. CNAV 3 2 0 1 53 29 1 9
5. CSM București 2 1 0 1 32 22 1 5
6. CT Dinicu Golescu 3 0 0 3 27 66 1 1
7. ACSOV Pantelimon 3 0 0 3 19 66 0 0
8. CTTV Galați 3 0 0 3 14 291 0 0



Recomandări