Pe parcursul săptămânii trecute, Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului a participat cu două echipe la cea de-a șaptea ediție a turneului Oval 5 Beach Rugby România, ce s-a desfășurat la Mamaia, Constanța. Alături de humoreni, la această competiție au fost prezenți și juniorii de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, pregătiți de antrenorul Vasile Conache. La turneul organizat de clubul CSȘ Cleopatra Mamaia, în colaborare cu Federația Română de Rugby, au participat nu mai puțin de 400 de juniori din țară, la cinci categorii de vârstă, sub 10, 12, 14, 16 și 17 ani.
La categoria sub 16 ani, echipa CSȘ Gura Humorului, coordonată de antrenorul Florin Nistor, a avut un parcurs excelent, câștigând locul I, după victorii în toate cele cinci partide disputate, cu Metrorex București, LPS Focșani, Colegiul Tehnic „Nicu Golescu” din București și CSȘ Cleopatra Mamaia, cu una din echipe jucând de două ori.
Humorenii pregătiți de Florin Nistor au avut un parcurs bun și la grupa sub 17 ani, iar la final au ocupat locul II, deși trebuiau să termine tot pe I. CSȘ Gura Humorului s-a impus în disputele cu CNAV București, Unirea Focșani, CS Parohial „Ștefan cel Mare și Sfânt” București și CSM Sibiu, în grupă fiind și CSM Suceava, cu care n-a jucat. La final, cei de la CSM Sibiu, care aveau în componență jucători de la seniori ce evoluează în Divizia A, de 20 sau chiar 23 de ani, au cerut o revanșă, iar meciul s-a terminat la egalitate.
Marius Ferariu a fost declarat cel mai tehnic jucător al categoriei sub 17 ani
La finalul competiției de la Mamaia, organizatorii au acordat și premii individuale, la categoria sub 17 ani, Marius Ferariu, de la CSȘ Gura Humorului, fiind declarat cel mai tehnic jucător.
„Pe toată perioada turneului, jucătorii noștri au dat dovadă de o mobilizare exemplară, determinare, disciplină tehnico-tactică desăvârșită și, cel mai important, au avut acea mentalitate de învingători. La final pot spune că am avut parte de un turneu reușit din toate punctele de vedere, aceasta fiind a treia oră când ajungem, din cele șapte ediții. Din câte am înțeles, câștigătoarele la fiecare categorie vor participa cu ajutorul federației la un turneu internațional ce va avea loc la finalul lui septembrie, în Spania”, a explicat antrenorul Florin Nistor.
CSȘ Gura Humorului a participat la Oval 5 Beach Rugby România de la Mamaia cu un lot de 10 jucători, la sub 16 ani cu Marius Ferariu, Cosmin Miroș, Alexander Șapoșnicov, Alin Nuțu și George Plai, iar la sub 17 ani cu Bogdan Boroș, Mihăiță Miroș, Vasile Florea, Sergiu Olari și Emil Sprinceanu.
Rugby pe plajă
CSȘ Gura Humorului a luat aur și argint la turneul Oval 5 Beach Rugby România
