Volei

CSMU LPS Suceava rămâne neînvinsă în Divizia A2



Echipa de volei CSMU LPS Suceava își continuă invincibilitatea în acest sezon al Diviziei A2, după ce sâmbătă a obținut cea de-a opta victorie din tot atâtea meciuri, pe terenul celor de la Videoclip Ploiești, scor la seturi 3 – 0. Așa cum era de așteptat, elevii antrenorului Victor Pancu nu au avut probleme în fața ploieștenilor, ce în acest sezon au obținut doar două victorii. Chiar dacă are un meci mai puțin disputat, formația CSMU LPS Suceava ocupă în continuare prima poziție în clasamentul seriei de est a Diviziei A2 și rămâne principala favorită la accederea în turneul de baraj, ce va stabili cele două echipe ce promovează în prima ligă. În etapa următoare, suceveni vor avea un meci mai dificil decât cel de la Ploiești, pe teren propriu cu CSM București.