După 13 ani de pauză, suporterii echipei de volei CSMU LPS Suceava își vor putea urmări favoriții evoluând din nou în prima divizie, sâmbătă, de la orele 13.00, la sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava. În a doua etapă din acest sezon a Diviziei A1, elevii antrenorului Victor Pancu vor evolua pentru prima dată pe teren propriu în compania celeilalte nou promovate, CSM București. La fel ca și în prima etapă, în deplasarea de la Steaua, evoluția echipei din Suceava va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digi Sport, de la orele 13.00 și mai apoi în reluare, duminică dimineață, de la orele 7.00. Cu toate că joacă pe teren propriu, sucevenii sunt conștienți că nu vor avea un meci ușor, mai ales că întâlnesc o echipă ce a transferat în vară foarte mulți jucători experimentați și consacrați, astfel că din lotul din sezonul trecut au mai rămas doar doi sportivi.
„Va fi un meci dificil, pe muchie de cuțit în care echipa mai în formă își va adjudeca victoria. Noi ne-am pregătit și suntem hotărâți să obținem victoria, dar așa cum s-a văzut și la București, unde am greșit o minge și s-a dus tot setul, se simte lipsa jocurilor de pregătire. După părerea mea după etapa a patra sau a cincea echipa noastră va intra într-un ritm aproape de normal și va evolua mult mai bine decât în acest start de campionat”, a declarat antrenorul Victor Pancu. Acesta a mai adăugat că unul din cei mai importanți jucători ai echipei, Giurcă, cel ce joacă pe postul de principal nu poate să ajungă la pregătirea din cursul săptămânii din cauza serviciului, ci doar la meci și în acest fel nu are cum să dea randament maxim. Echipa locală va juca meciurile de pe teren propriu în sala Liceului cu Program Sportiv, asta până când se vor termina modernizările începute la sala Unirea, necesare pentru a putea fi omologată în partidele din prima divizie.