Tir sportiv

CSM Suceava și CSȘ Rădăuți au 14 sportivi calificați la etapele finale ale naționalelor



O parte din sportivii calificați la etapele finale ale naționalelor alături de antrenorul Ștefan Buiucliu
O parte din sportivii calificați la etapele finale ale naționalelor alături de antrenorul Ștefan Buiucliu

Sportivii secțiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți au avut evoluții foarte bune la etapele Campionatului Național Outdoor în probele de pușcă glonț, obținând calificarea mai departe, în turneul final, atât la juniori, cât și la seniori. Astfel, 14 din tiriștii pregătiți la cele două cluburi din județ de antrenorul Ștefan Buiucliu vor lupta pentru medalii la etapele finale, 12 dintre ei fiind juniori, iar doi sunt deja seniori. În plus, tiriștii din județ au reușit să-și completeze echipele, fiecare club calificând câte două fiecare, una la băieți și una la fete. Din cele șase etape disputate până acum, la ultimele trei au fost prezenți și juniori III, în cadrul unui proiect de promovare a juniorilor mici desfășurat de Federația Română de Tir Sportiv și Ministerul Tineretului și Sportului, în care cele două instituții au asigurat masa și cazarea, cluburile participante suportând doar costul deplasărilor.
Cantonament de 10 zile pentru o parte dintre sportivii celor două cluburi
În plin sezon competițional, 10 dintre sportivii de la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți au efectuat un cantonament de 10 zile la Iași, acolo unde și-au testat nivelul la care se află la două competiții oficiale. Primul concurs a fost Cupa Prieteniei, unde au tras alături de sportivi din Republica Moldova, iar al doilea a fost etapa cu numărul cinci din Campionatul Național, care a avut loc tot la Iași.
„Am avut parte de un cantonament foarte reușit, în care am avut ocazia să ne verificăm nivelul la care ne aflăm și-n plus să ne completăm echipele pentru etapa finală, cu sportivi ce au tras bine și și-au făcut punctajul necesar. Mai mult, acest cantonament a fost foarte benefic pentru pregătirea tehnico-tactică, dar și cea fizică a sportivilor, și asta s-a văzut în rezultatele obținute ulterior”, a explicat antrenorul Ștefan Buiucliu.
CSM Suceava și CSȘ Rădăuți au terminat etapa a șasea și ultima înaintea celei finale cu mai multe locuri pe podium în probele de pușcă glonț. Astfel, la juniori II, Daniel Buburuzan, de la CSȘ Rădăuți, a câștigat proba de pușcă glonț culcat, colegul său Andrei Pavăl a reușit două locuri I, în probele de pușcă glonț culcat și pușcă 3×20 de focuri, iar Sebastian Coturbaș a terminat al treilea în proba de pușcă glonț culcat. CSM Suceava a avut două clasări pe podium prin Maria Buburuzan, sportivă ce la juniori III a ieșit a treia la pușcă aer comprimat și a ocupat locul II la pușcă glonț culcat.
„Cu rezultatele acestor patru sportivi am completat cele patru echipe cu care vom participa la turneele finale. Îmi pun mari speranțe în acești juniori, dar mai ales în cei doi seniori, Andreea Rabciuc și Iulian Andriescu, de la CSM Suceava, ce în acest an au avut rezultate excepționale în toate competițiile la care au participat”, a adăugat antrenorul Ștefan Buiucliu.
Cupa României va fi următoarea competiție importantă pentru tiriștii din județ, în perioada 10-12 iulie, la București, în Capitală urmând să aibă loc și etapa finală a Campionatului Național de Tir Sportiv pentru juniori II și III, în perioada 17-23 august, în luna septembrie fiind programată etapa finală la seniori și juniori I.



Recomandări

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor