Deși și-au propus în acest an să termine pe locul cinci la finalul Campionatului Național de Lupte Greco – Romane pe echipe pentru seniori, luptătorii Clubului Sportiv Municipal Suceava au progresat de la etapă la etapă și în acest moment ocupă poziția a patra, cu o etapă înainte de finalul competiției. Zilele trecute, sportivii suceveni pregătiți de antrenorul Andrei Bolohan au bifat cea de-a treia etapă a naționalelor la Arad, acolo unde și-au consolidat locul patru în clasamentul general, după ce au terminat această etapă pe aceeași poziție. Chiar dacă are trei juniori în lot, echipa CSM Suceava a avut cea mai bună evoluție de până acum, trei dintre componenții săi ocupând poziția a doua la categoriile lor. Astfel, la categoria 55 de kilograme, Constantin Bolohan a pierdut finala în fața unui sportiv al organizatorilor de la Arad, după ce și-a pus adversarul pe spate și a fost la un pas să termine meciul prin tuș, dar arbitrii au considerat că a făcut o piedică și astfel s-a ales cu locul doi. Deși este încă junior I, Ioan Burlică a câștigat două meciuri împotriva a doi seniori la categoria 96 de kilograme, dar nu a mai luptat în finală, deoarece antrenorul său a preferat să-l ferească de accidentări și asta deoarece va reprezenta România la Campionatul European de Juniori I din Serbia. Foarte aproape de locul I a fost și colegul lor Dan Amarandei, sportiv care, din păcate, a fost nevoit să abandoneze în repriza a treia a finalei, după o accidentare la genunchi și să se mulțumească astfel cu locul II, deși a avut avantaj în primele două reprize ale ultimului meci. Pentru echipa din Suceava au mai punctat la această a treia etapă și Cezar Buburuzan, la 74 de kilograme, dar și Robert Bighei, ambii terminând categoriile pe locul cinci.
„De la etapă la etapă, echipa noastră a demonstrat că este într-un vizibil progres, la Arad având cea mai bună evoluție de până acum. Rezultatele de la Arad puteau fi și mai bune, dacă Dan Amarandei nu se accidenta în finală, Constantin Bolohan nu era oprit de arbitri să-i dea tuș adversarului, iar Ioan Burlică nu risca să se accidenteze și să nu mai prindă europenele”, a declarat antrenorul Andrei Bolohan.