Jucătorii de la CSM Suceava se pregătesc asiduu în aceste zile pentru startul celei de-a doua părți a Diviziei Naționale, care va avea loc pe data de 16 august. Antrenorul Constantin Vlad și-ar fi dorit și niște meciuri amicale mai tari în această perioadă, însă din cauza costurilor pe care le-ar impune deplasările, se mulțumește să organizeze jocuri test împotriva echipelor de juniori de la CSȘ Gura Humorului și LPS Suceava.
„Am remarcat câțiva tineri de perspectivă și îi așteptăm la noi, să se înscrie la Facultatea de Educație Fizică și Sport și să joace la CSM”, a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Constantin Vlad. În intersezon, sucevenii s-au întărit cu Muraru și Câtea de la CSȘ Gura Humorului și Beldiman de la LPS Suceava, dar i-au pierdut pe Constantin Varvaroi și Andrei Ștefancu.
Deși sezonul oficial va începe cu o etapă de rugby în șapte, pe 8 august, CSM Suceava a anunțat FRR că nu poate onora această competiție din motive financiare. În aceste condiții, primul meci oficial va fi pe 16 august, în deplasare, cu RCM Galați, pentru ca sâmbăta următoare formația suceveană să joace pe teren propriu, cu Stejarul Buzău. CSM Suceava se află pe locul 5 în clasamentul Diviziei Naționale, dar are două partide mai puțin disputate.