Prima etapă din returul Diviziei Naționale de Rugby și a noua disputată în acest sezon a coincis cu cea de-a patra victorie pentru echipa locală de seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava. Sucevenii pregătiți de Constantin Vlad au reușit să se impună în duelul cu CSUAV Arad cu scorul de 40 – 32, la capătul unui meci disputat în fața propriilor suporteri, pe stadionul Unirea. Prima repriză a fost una echilibrată, la pauză fiind 11 – 8 pentru CSM. În partea a doua au intrat în teren „veteranii” iar jocul a curs în favoarea sucevenilor, care au recuperat multe mingi, au avut atacuri cursive pe linia de trei sferturi, cu mingi ce au ajuns până la aripă și mai apoi s-au transformat în eseuri. Aflat într-o creștere vizibilă de formă și în același timp într-o dispoziție foarte bună de joc, Ștefan Ștefăroi a reușit patru dintre cele șase eseuri ale echipei sale, celelalte două aparținând-le lui Octav Scolobiuc și Lucian Strugariu. La acestea s-au adăugat și două transformări după eseu, una a lui Octav Scolobiuc și una a lui Tepșanu. Finalul a aparținut oaspeților, care au înscris trei eseuri și au stabilit scorul final, după ce gazdele au condus cu 40 – 13 cu 10 minute înainte terminarea meciului.
„Am condus pe tabelă de la un capăt la altul, dar am greșit pe final, când am rulat tot lotul și am primit multe puncte într-un interval scurt. Partea a doua a fost mai bună, contribuția jucătorilor cu experiență fiind decisivă. Am încercat să-i rulez mai mult pe cei ce vor face schimbul de generație, astfel încât să-și asume mai mult responsabilitatea. Până la urmă a fost un joc frumos și o victorie cu bonus, foarte importantă în economia clasamentului. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul acordat”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. În etapa viitoare, sucevenii vor juca pentru a treia oară consecutiv acasă, în compania celor de la Steaua U23 București.
Clasamentul Divizie Naționale
1. CSM U 23 București 9 9 0 0 376 – 94 6pb 42
2. CS Năvodari 10 8 1 1 251 – 125 5 39
3. Rugby Club Bârlad 9 6 1 2 249 – 137 5 31
4. CS Politehnica Unirea Iași 8 5 0 3 169 – 80 6 26
5. CSM Bucovina Suceava 9 4 0 5 183 – 218 5 21
6. RCM Galați 8 3 0 5 133 – 174 3 15
7. CSA Steaua U 23 5 3 0 2 106 – 73 2 14
8. CS Știința Petroșani 8 2 0 6 122 – 219 3 11
9. CSUAV Arad 10 1 0 9 112 – 304 2 4
10. RC Stejarul Buzău 10 1 0 9 103 – 380 0 4