Echipa de volei seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava a reușit performanța de a se califica la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1, primul eșalon al României. De vineri și până duminică, echipa pregătită de Victor Pancu a evoluat la turneul celor patru câștigătoare din a doua fază a play-off-ului Diviziei A2, alături de trei echipe din București, Dinamo, CSU Știința și Rapid. Sucevenii au fost la un pas să nu ajungă la această fază a competiției din cauza lipsei banilor, dar până la urmă au reușit acest lucru cu sprijinul managerului firmei SUCT Suceava, Dumitru Popescu, cel ce ajută de ceva ani echipa Sucevei.
Vineri, în prima zi, sucevenii s-au impus cu 3 – 0 la seturi în disputa cu CSU Știința București, echipă ce s-a întărit special pentru a prinde unul din cele două locuri ce duceau la turneul de baraj. Voleibaliștii de la CSM Suceava au fost mai lucizi pe finalurile de set, când s-au impus de două ori cu 25 – 22 și o dată cu 25 – 20. În meciul doi, disputat sâmbătă, elevii lui Victor Pancu s-au impus în setul decisiv, după ce au fost conduși cu 2 – 1 la seturi. Suceava a câștigat primul set cu 25 – 19, dar mai apoi au pierdut următoarele două runde cu 22 – 25 și 17 – 25. CSM-ul a egalat situația în setul patru, după 25 – 14, și au câștigat setul decisiv cu 15 – 11, asigurându-și astfel calificarea mai departe. Din păcate acest meci a adus și două accidentări în lotul Sucevei, în setul trei Marius Gontariu făcând o entorsă, iar în decisiv Andrei Giurcă s-a accidentat la genunchi, fiind suspect de ruptură de menisc la piciorul stâng.
În ultimul meci, sucevenii au întâlnit favorita la calificare, Dinamo București, partidă în care au folosit în special jucătorii tineri, bucureștenii impunându-se cu 3 – 0 (25 – 18, 25 – 16 și 25 – 16).
„A fost un turneu foarte puternic în care ne-am bătut pentru locul II cu CSU și Rapid, echipe ce au investit mult pentru a se întări cu jucători valoroși. A fost o calificare muncită și le mulțumesc jucătorilor noștri pentru felul în care au luptat în teren, atât veteranilor, cât și celor tineri. Din păcate n-am avut un antrenament de acomodare cu sala, iar în plus am plecat în ultimul moment la turneu, iar acest lucru și-a pus amprenta pe psihicul jucătorilor. Mulțumim domnului Dumitru Popescu de la firma SUCT, cel ce este alături de noi și fără de care n-am fi reușit să ne prezentăm la București”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că ar fi păcat ca echipa să nu se prezinte la turneul de promovare, ce va avea loc în luna mai, și speră ca până atunci să se rezolve problemele financiare.